Autor: Diana Bulai Persoanele care vor încerca să ademenească minorii în mediul online cu scopul de a întreține relații sexuale vor face până la 5 ani de pușcărie. Un proiect în acest sens este pregătit de către Ministerul Justiției, care prevede modificări la Codul Penal, prin introducerea infracțiunii de „acostarea copiilor în scopuri sexuale”. Proiectul prevede lărgirea spectrului de mijloace prin intermediul cărora poate fi exploatat un minor și are menirea de a spori nivelul de protecție a minorului împotriva potențialilor infractori. „Formele grave de abuz sexual asupra copiilor și de exploatare sexuală a copiilor ar trebui să constituie obiectul unor pedepse eficace, proporționale și disuative. Acestea trebuie să includă, în special, diverse forme de abuz sexual asupra copiilor și de exploatare sexuală a copiilor care sunt facilitate de utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor, precum și ademenirea online în scopuri sexuale prin rețelele de socializare și camerele virtuale de discuții”, se menționează în proiect. Documentul propune introducerea unor noi circumstanțe agravante, care pot accelera sau determina la comiterea infracțiunilor: Infracțiunea săvârșită împotriva unui minor aflat într-o stare de neputință, care se datorează unei boli sau dizabilități; Infracțiunea săvârșită de către membrul familiei minorului sau de către persoana în îngrijirea, protecția, educarea sau tratamentul căreia se află; Infracțiunea săvârșită de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru o infracțiune similară sau pentru alte fapte care au relevanță la cauză. Astfel, persoanele care vor săvârși infracțiunile enumerate mai sus riscă închisoare de la 3 la 5 ani. Totodată, cei care vor veni cu propunerea, convingerea, manipularea, șantajul, amenințarea și promisiunea de a oferi avantaje sub orice formă în vederea stabilirii unei întâlniri cu un minor vor face închisoare de la 1 la 3 ani.