În anul 2015 reforma în justiţie a stagnat, din motiv că nu au fost realizate toate punctele prevăzute în Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiţiei. În rezultat, percepţia generală despre sistemul judecătoresc continuă să fie una nefavorabilă, iar cetățenii nu consideră actul de justiţie unul eficient şi calitativ. Ca urmare a lipsei de încredere, moldovenii pun la îndoială tot mai des deciziile instanțelor judecătorești și continuă să sesizeze Avocatul Poporului cu privire la încălcarea dreptului privind accesul liber la justiție. Deși anul trecut numărul de cereri în acest sens a scăzut, nu poate fi vorba despre o îmbunătățire a situației. Scădere a fost cauzată de faptul că noile prevederi ale Legii cu privire la Avocatul Poporului au îngustat posibilităţile cetăţenilor de a se adresa către Avocatul Poporului. Potrivit Raportului Oficiului Avocatului Poporului privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldov, în anul 2015, 259 de persoane s-au adresat cu sesizări la Avocatul Poporului. Printre principalele nemulțumiri se numără: comportamentul judecătorilor contrar normelor deontologice; tergiversarea examinării cauzelor civile şi penale; neexecutarea hotărârilor judecătoreşti; examinarea îndelungată de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie a recursurilor în anulare, bazate pe modificările din Codul penal; încălcarea termenului de expediere a hotărârilor judecătoreşti către participanţii la proces; corupţia din întregul sistem al justiţiei etc. Totodată, extrem de frecvent este abordat subiectul privind dezacordul cu deciziile definitive şi irevocabile ale instanţelor judecătoreşti. „În opinia Avocatului Poporului, acest fapt, de asemenea, indică asupra neîncrederii justiţiabililor în actul de justiţie. Este evident că statul trebuie să întreprindă urgent toate măsurile pentru a asigura creşterea gradului de încredere a cetăţenilor în justiţie. Însă, acest obiectiv nu poate fi realizat în exclusivitate prin măsuri de ordin administrativ. O mare însemnătate o are atitudinea corectă a judecătorilor faţă de justiţiabili”, se mai menționează în raport. Astfel, pentru a pune presiune pe guvernare pentru a realiza obiectivele propuse în cadrul reformei justiției, un grup de experţi au înaintat mai multe recomandări, menite să asigure dreptul la un proces echitabil și reforma justiției.