Justiţia a progresat foarte puţin în ultimii 10 ani, iar nivelul corupţiei este în creştere în comparaţie cu anul trecut. Frauda bancară, lupta politicienilor pentru controlul instituţiilor statului, dependenţa judecătorilor de sistemul politic au făcut ca ţara noastră să coboare la aproape toţi indicii de progres, stabiliţi într-un raport al Freedom House. Dacă în Moldova autorităţile dau asigurări că există progrese certe în domeniile critice, precum Justiţia, corupţia, independenţa presei, atunci instituţiile internaţionale sunt destul de dure. Un raport al Freedom House arată că justiţia a rămas la acelaşi nivel cu anii 2010 şi 2014, deşi evoluţia de acum zece ani este una infimă. Astfel, Freedom House a acordat Justiţiei scorul 4.75 dintr-un clasament în care 1 reprezintă cel mai înalt nivel, iar 7 – cel mai scăzut. De altfel, acesta este cel mai mare scor acordat din ultimii 10 ani şi nu diferă foarte mult de situaţia din anul 2007, când independenţei justiţiei i-a fost acordat scorul de 4.50. chart „Moldova a adoptat un cadru legislativ adecvat în mare măsură, dar punerea în aplicare încă lipsește. Principalele probleme ale sistemului judiciar sunt motivarea insuficientă a hotărârilor, atribuirea defectuoasă și aleatorie a cauzelor, lipsa de transparență în numirea magistraților, promovarea judecătorilor cu rezultate de evaluare slabe și practica judiciară inegală, inclusiv la Curtea Supremă de Justiție. Reforma judiciară în continuare este puțin probabilă, deoarece actorii politici nu sunt interesați ca justiția să fie independentă”, se arată în raport. De atlfel, autorul reaminteşte despre testele la poligraf, care ar fi trebuit să fie aplicate procurorilor şi judecătorilor. Autorităţile au motivat că, deocamdată, nu există un aparat și nici persoane capabile să-l utilizeze. Acestea nu sunt argumente plauzibile, întrucât un poligraf costă aproximativ 9000 de dolari, se mai scrie în raport. _n Conform aceluiaşi raport, nivelul corupţiei este mai mare, iar aici balanţa a fost înclinată de frauda bancară de la BEM, Unibank şi Banca Socială, blocajul legii privind testarea integrităţii profesionale şi lipsa de dorinţă în avansarea investigaţiilor pentru întoarcerea banilor furaţi prin intermediul celor trei bănci. Per total, indicele democraţiei în Republica Moldova a scăzut de la 4.86 la 4.89.