Autor: Victoria Goncearuc Casa de avocatură „Cobzac & Partners” Potrivit legislației Republicii Moldova, accesul liber la justiție este un principiu fundamental ce guvernează întregul sistem de drept, astfel că, statul garantează faptul că orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești împotriva actelor ce violează drepturile și interesele sale. Sună frumos, dar, regula dată are și excepții, care ar trebui cunoscute, pentru a putea beneficia de protecția drepturilor noastre de către organele judecătorești. Apărarea drepturilor încălcate prin intermediul acțiunii civile este limitată în timp de legiuitor, încât nu orice persoană care deține un drept subiectiv civil are posibilitatea de a se adresa în instanța de judecată cu o acțiune oricând aceasta consideră de cuviință. Să admitem situația următoare: două persoane au încheiat un contract de împrumut cu 20 de ani în urmă. Ulterior, una dintre aceste persoane decedează. Succesorul ei află despre contract și intentează o acțiune în instanța de judecată contra împrumutatului pentru a cere executarea silită a contractului. În asemenea circumstanțe va fi foarte dificil sau chiar imposibil de realizat o apărare efectivă a intereselor reclamantului și o examinare obiectivă a litigiului în cauză, din motivul curgerii unui termen prea mare de timp. De asemenea, există mare probabilitate ca să se piardă înscrisurile, martorii să decedeze, informația importantă referitoare la circumstanțele litigiului să fie uitată de către părți. Astfel, se ajunge la o situație de incertitudine ce nu favorizează deloc reclamantul, care nu își va putea proba suficient poziția sa, precum nici instanța de judecată, care pe fonul unei agende supraîncărcate cu ședințe de judecată se trezește cu un litigiu neîntemeiat și lipsit de probe care îi consumă din timp și energie. Mai mult decât atât, limitarea în timp a dreptului la adresare în instanța de judecată pentru a cere executarea silită a obligației favorizează nemijlocit debitorul. Ori, după scurgerea termenului de prescripție, apare prezumția iertării/uitării datoriei din partea creditorului. În așa fel, debitorul obține libertatea și stabilitatea situației sale finaciare și juridice. Din aceste motive, s-au stabilit limite legale ale termenului în interiorul căruia deținătorul unui drept de „a cere” are posibilitatea de a se adresa în instanța judecătorească pentru a solicita executarea obligației prin intermediul forței coercitive a statului, iar nerespectarea acestuia decade creditorul din dreptul de apelare la executarea forțată a obligației. Limitele respective au denumirea de termene de prescripție extinctivă. Care sunt termenele de prescripție extinctivă? Prescripția extinctivă reprezintă o instituție juridică care limitează în timp posibilitatea creditorului de a cere executarea dreptului său de la debitor pe calea unei acțiuni intentate în instanța de judecată. Potrivit alin. (1) art. 267 din Codul Civil al Republicii Moldova, „termenul general în interiorul căruia persoana poate să-și apere, pe calea intentării unei acțiuni în instanța de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani”. Pe lângă această regulă, legea mai prevede și termene speciale, care sunt stabilite în dependență de specificul relației juridice la care se referă:
  • 3 luni pentru înaintarea de către coproprietar a acțiunii pentru a i se atribui drepturi și obligații de cumpărător la vânzarea cotei-părți din patrimoniu fără respectarea dreptului de preemțiune (alin. (3) art. 352 din Codul Civil), pentru înaintarea acțiunii referitoare la contestarea acceptului sau refuzului la succesiune (art. 1539 CC);
  • 6 luni pentru acțiunile privind încasarea penalității, viciile ascunse ale bunului vândut, viciile lucrărilor executate în baza contractului de deservire curentă a persoanelor, litigiile ce izvorăsc din contractul de transport, repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzelor sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârilor judecătorești (art. 268 CC);
  • 1 an pentru acțiunea de declarare a nulității actului juridic, încheiat în urma înțelegerii dolosive dintre reprezentantul unei părți şi cealaltă parte (alin. (3) 231 CC), acțiunea referitoare la viciile bunului (art. 785 CC), pentru declararea persoanei drept nedemnă pentru venirea la succesiune (art. 1438 CC);
  • 2 ani pentru răspunderea membrului care a ieșit din societatea în nume colectiv pentru obligațiile apărute până la ieșirea lui din societate;
  • 5 ani pentru acțiunea care se referă la construcții (alin. (2) art. 968 CC);
  • 10 ani pentru acțiunile privind introducerea modificărilor în cadastrul bunurilor imobile (alin. (2) art. 506 CC) ș.a.
Efectul nerespectării termenului fiind decăderea din dreptul de a recurge la forța coercitivă a statului pentru a pretinde executarea obligației debitorului. Cu toate acestea, dreptul subiectiv civil nu dispare la expirarea termenului, dispare doar dreptul de a cere executarea silită a creditorului prin intermediul dispozițiilor date de instanța de judecată, rezultând că acesta nu mai are pârghii legale prin care poate să oblige debitorul de a executa obligația sa. În asemenea caz, obligația se transformă în una naturală, conform art. 517 al Codului Civil, ceea ce înseamnă că, nici în temeiul legii, nici în temeiul contractului, nu se poate de cerut executarea silită a datoriei. Totuși, debitorul poate executa benevol obligația sa, fie din cauza lipsei de cunoștință despre scurgerea termenului de prescripție extinctivă, fie din considerente morale. În asemenea caz, executarea obligației naturale nu trebuie restituită de creditor, chiar dacă, ulterior, debitorul află despre termenul de prescripție încălcat și solicită înapoierea prestație. Reiese că, pe de o parte, termenul de prescripție extinctivă este formulat de legiuitor în calitate de sancțiune civilă aplicată creditorului care manifestă lipsă de interes și o administrare necalitativă a afacerilor sale, iar pe de altă parte, reprezintă o garanție a stabilității relațiilor civile. Stabilitatea neavând semnificația că debitorul este protejat de o eventuală acțiune civilă, ci faptul că în momentul intentării, acesta se va putea apăra prin invocarea în cadrul procesului de judecată a tardivitătății acțiunii respective. Ce trebuie să cunoaștem? Termenele de prescripție extinctivă sunt stabilite de lege și nu pot fi modificate prin acordul părților (alin. (5) al art. 279 Codul Civil). Chiar dacă părțile au inserat o asemenea clauză în contract, aceasta va fi declarată nulă de către instanța de judecată din cauza că nu corespunde prevederilor legale. Acțiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripție extinctivă numai la cererea persoanei în a cărei favoare a curs prescripția, depusă până la încheierea dezbaterilor în fond (art. 271 CC). Deci, Instanța de judecată nu are dreptul din oficiu să se expună asupra acestui fapt atât timp cât debitorul nu invocă tardivitatea acțiunii. Interpretând această prevedere prin prisma art. 116 al Constituției Republicii Moldova, și anume că judecătorii trebuie să fie imparțiali, precum și, în conformitate cu principiul disponibilității părților în proces consfințit de art. 27 din Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova, menționăm că legislația permite acestora independent să își stabilească strategia de apărare a intereselor sale, judecătorul fiind pe post de liber arbitru care nu poate să se implice în argumentarea în favoarea unei sau altei poziții. Magistratul el este cel care analizează argumentele și probele aduse de către ambele părți și își creează propria sa concluzie în baza analizei acestora. Se recomandă Înainte de a vă pregăti strategia în cadrul unui proces de judecată să verificați de fiecare dată termenele de prescripție legale și situația de facto a litigiului pe care îl aveți. Ori, invocarea scurgerii termenului de prescripție, în esență, reprezintă un drept de care debitorul poate să se folosească, sau nu, în dependență de cât de bine este informat, iar instanța, chiar dacă va depista tardivitatea acțiunii, nu o va putea invoca din oficiu, ceea ce semnifică că indiferent de care parte sunteți (debitor sau creditor) este necesar să studiați bine circumstanțele cazului pentru a pregăti contraargumente la poziția luată de partea adverse și a vă susține reușit poziția proprie. În practică, deseori se menționează de către părțile în defavoarea cărora s-a scurs termenul de prescripție că instituirea acestora reprezintă o încălcare a dreptului la accesul liber la justiție și la un proces echitabil, fapt la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menționat că respectarea condiţiilor de admisibilitate atunci când sunt îndeplinite acte procedurale constituie un aspect important al dreptului la un proces echitabil. Rolul pe care îl au termenele de prescripţie este unul deosebit, interpretat fiind în lumina preambulului Convenţiei care proclamă preeminenţa dreptului ca fiind parte a patrimoniului comun al Statelor contractante.