Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, i-a îndemnat pe oamenii de afaceri să investească în țara noastră, iar pe  cei care deja au afaceri în Moldova – să-și suplinească investițiile. Pavel Filip susține că Moldova se află într-un proces amplu de renaștere economică, ceea ce o face să fie predictibilă și favorabilă businessului. „Veniți și investiți în Moldova. Vă suntem parteneri de încredere, în know-how și inovare, export și dezvoltare”, și-a continuat premierul discursul astăzi, în cadrul unui forum de afaceri, desfășurat la Chișinău. Demnitarul a dat asigurări că Moldova își continuă parcursul său european până la respectarea ultimului punct din angajamentele asumate. Guvernul vrea să reconstruiască economia Fără ezitare, Filip a declarat în fața agenților economici că actualul Guvern, unul care va fi mai mic și mai eficient, va reconstrui economia din temelii. „Ne vom axa pe trei direcții importante: stabilizarea sistemului bancar, continuarea strategiei de reformare a justiției și reforma cotroalelor de stat. Moratoriul instituit pe controalele abuzive s-a dovedit a fi o măsură eficientă, iar acest lucru este confirmat de majorarea vărsărilor la bugetul de stat”, a continuat premierul. El a dat dat asigurări că numărul instituțiilor abilitate cu dreptul de a desfășura controale se va reduce de la 69 la 10, la care se vor adăuga patru regulatori naționali. Premierul a mai spus că se lucrează și la optimizarea și reducerea actelor permisive, astfel încât să devină obligatorii pentru agenții economici - 114 acte în loc de 416, cum este acum. Retorica fostului premier, Chiril Gaburici, prezent și el la eveniment, a fost însă puțin diferită, cu note lejere de atenționare. chiril gaburici „Avantajul Republicii Moldova este amplasarea geografică. Țara noastră a fost parte a URSS, iar acum are posibilitatea de a deveni membru al Uniunii Europene. Cunoscând cultura și limba celor două uniuni, Moldova are oportunitatea de a deveni un pod de legătură dintre Est și Vest. Până acum s-au întreprins mai mulți pași, printre care moratoriul la controale, însă aceasta este o acțiune temporară. Când vor fi reluate, controalele trebuie să se facă transparent și în baza unui sistem bine pus la punct”, a spus Chiril Gaburici. Fostul premier s-a referit și la impactul programelor de investiții, dar și la asigurarea concurenței. Ne lipsește implementarea adecvată a legilor „Apreciez inițiativele privind programele de atragere a remitențelor în economie, cum este programul Pare 1+1, însă aria de acoperire și volumul sunt prea mici pentru a genera un impact economiei noastre. Lipsa accesului la finanțe împiedică dezvoltarea afacerilor. S-a vorbit foarte multe și despre parteneriatele public-private, dar rezultatele sunt modeste, din cauza mecanismelor complicate din partea statului și aici este de muncit. Noi avem legi foarte bune, cred că ne lipsește implementarea adecvată. Mediul de afaceri și statul nu trebuie să stea pe baricade”, a conchis Gaburici. La eveniment au mai participat șeful Delegației UE în Moldova, Pirkka Tapiola, fostul președinte al Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, dar și mai mulți agenți economici, care au vorbit despre provocările și posibilitățile privind investițiile în țara noastră.