Autor: Ana Iovu Casa de avocatură „Cobzac & Partners” Insolvabilitate este situaţia financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a-şi onora obligaţiile de plată, constatată prin act judecătoresc de dispoziţie. În Republica Moldova, intentarea insolvabilității este o procedură exclusiv judiciară și are loc doar ca urmare a depunerii unei cereri introductive la instanța competentă, care, actualmente, este Curtea de Apel din circumscripția căreia își are sediul debitorul. Cererea introductivă de intentare a insolvabilității poate fi depusă atât de către debitori, cât și de către creditori, iar la depunerea acesteia trebuie achitată o taxă de stat în valoare de 400 de lei. Indiferent cine depune cererea, intentarea procesului de insolvabilitate presupune existența unui temei. Legea insolvabilității prevede două temeiuri de intentare a procesului de insolvabilitate:
  • un temei general, care constă în incapacitatea de plată a debitorului și
  • un temei special, care constă în supraîndatorarea debitorului.
Totuși, debitorul poate depune o cerere introductivă și în cazul în care există doar pericolul intrării sale în incapacitate de plată, prin urmare putem afirma că acest caz este o excepție de la regula generală. Incapacitatea de plată este definită în legea insolvabilității drept „situaţia financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de a îşi executa obligaţiile pecuniare scadente, inclusiv obligaţiile fiscale. Incapacitatea de plată este, de regulă, prezumată în cazul în care debitorul a încetat să efectueze plăţi”. Temeiul special, supraîndatorarea reprezintă „situaţia financiară a debitorului, a cărui răspundere este limitată prin lege la valoarea patrimoniului său, în care valoarea bunurilor nu mai acoperă obligaţiile existente ale acestuia”. Putem observa că supraîndatorarea se referă doar la societăți a căror răspundere este limitată prin lege la valoarea patrimoniului său. Respectiv, în cazul societăților în comandită sau a societăților în nume colectiv, drept temei pentru intentarea insolvabilității va putea fi doar incapacitatea de plată. Ce presupune intentarea procedurii de insolvabilitate de către creditor Dacă ne referim la cazul intentării insolvabilităţii de către creditori, trebuie să spunem că acesta este un instrument prin care îţi poţi recupera datoriile de la debitorii mai problematici. Spre exemplu, în cazul unui debitor care nu are bunuri sau a cărui bunuri și mijloace bănești sunt sechestrate, sau care are mulți creditori, recurgerea la executare silită nu reprezintă o soluție eficientă. Or, executarea s-ar putea prelungi pentru o perioadă nedeterminată fără mari reușite. În plus, la datoriile deja existente ale debitorului, creditorul este nevoit să mai plătească și executorului judecătoresc o taxă, care nu este una tocmai de ignorat. Mai mult ca atât, intentarea insolvabilității permite inclusiv atragerea la răspundere subsidiară a fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor organului executiv sau a unor alte persoane care au dreptul de a da indicaţii obligatorii pentru debitor ori care pot influenţa în alt mod acţiunile debitorului. Asta în cazul în care debitorul a ajuns în stare de insolvabilitate din culpa acestora, fiind vorba de insolvabilitate intenţionată. În cazul executării silite nu poate fi vorba despre așa ceva. Răspundere subsidiară solidară a persoanelor numite supra faţă de creditori se materializează  în cazul în care bunurile debitorului sunt insuficiente pentru executarea creanţelor creditorilor. Astfel, trebuie de atras o deosebită atenție asupra acestui fapt, pentru că, adesea, persoanele consideră că dacă vor înființa un anumit tip de societate comercială, cum ar fi societea cu răspundere limitată sau societatea pe acțiuni, patrimoniul lor ca persoane fizice nu va fi niciodată în pericol. Prin urmare, întreprind acțiuni riscante din numele societății, fără a conștientiza că, în anumite cazuri, vor trebui să răspundă cu propriul patrimoniu în cazul în care va fi demonstrată culpa acestora. Când debitorul poate intenta insolvabilitatea Din perspectiva debitorului, este important de știut că intentarea insolvabilității este un drept, însă, în anumite situații, reprezintă o obligație. În cazul debitorului, nu este nevoie ca acesta să aștepte să fie în incapacitate de plată pentru a depune o cerere de intentare a insolvabilității. Conform alin. (1) art. 13 din Legea insolvabilității este suficient să existe „pericolul intrării debitorului în incapacitate de plată când, în mod previzibil, nu îşi va putea executa la scadenţă obligaţiile pecuniare”. Totodată, reprezentanții debitorului nu trebuie să abuzeze de dreptul de a depune cerere introductivă. Ei sunt trași la răspundere nu doar în cazul în care există temeiuri de intentare a insolvabilității și nu întreprind măsurile necesare pentru intentarea insolvabilității, dar și atunci când depun cerere introductivă, deși dispun de posibilităţi reale de a satisface integral creanţele creditorilor, în acest caz fiind vorba despre insolvabilitate fictivă. În situaţia dată, fondatorii, membrii organului executiv sau alte persoane care au dreptul de a da indicaţii obligatorii pentru debitor ori care pot influenţa în alt mod acţiunile debitorului poartă răspundere pentru prejudiciile cauzate creditorilor prin depunerea cererii. După cum am spus, intentarea insolvabilității de către debitor nu este întotdeauna un drept, în unele cazuri, aceasta reprezintă o obligație, iar neexecutarea ei poate avea consecințe destul de grave pentru reprezentanții peroanei juridice. Or, conform legii, dacă debitorul nu depune cerere introductivă în anumite cazuri, persoana care are dreptul de a reprezenta debitorul, asociaţii cu răspundere nelimitată şi lichidatorii debitorului răspunde subsidiar în faţa creditorilor pentru obligaţiile apărute după expirarea unui anumit termen de la survinirea temeiurilor pentru intentarea insolvabilității. Aceste persoane pot fi trase inclusiv la răspundere penală în conformitate cu legea. Acestea sunt doar câteva aspecte introductive referitoare la intentarea procesului de insolvabilitate. Subiectul este cu mult mai vast şi presupune multe momente interesante la care se merită de atras atenţia. Din păcate, în Republica Moldova puţini şi-au pus scopul să realizeze lucrări care ar reprezenta un studiu elocvent al intentării şi desfăşurării procesului de insolvabilitate. De aceea, practicienii se conduc preponderant de  Legea insolvabilităţii, Hotărârea Plenului CSJ cu privire la aplicarea în practica judiciară a Legii insolvabilităţii şi practica judiciară propriu-zisă, care este una destul de bogată.