Cu siguranță nu l-am fi cunoscut pe avocatul Veaceslav Țurcan dacă rămânea la prima lui profesie - cea de operator de instalaje frigorifice. La 24 de ani, însă, atracția pentru Drept nu l-a lăsat în pace, așa că, din a patra încercare, a ajuns student cu acte în regulă. Scandalos, tăios, dar și foarte direct și bine pregătit, Veaceslav Țurcan a devenit cunoscut în Republica Moldova pentru dosarele sale și pentru felul cum luptă pentru ele. Spune că este mândru de ceea ce a realizat. Totuși, multe rămân de făcut, iar lumina din ochii lui devine mai tulburată atunci când vorbește despre tortura la care au fost supuși clienții săi, dar și despre corupția din sistem. BizLaw: Domnule Țurcan, activitatea dumneavoastră din ultimii ani s-a axat foarte mult pe instruirea avocaților. De ce era nevoie de intervenția ONG-urilor în acest domeniu și cum ați decis să vă implicați ? Veaceslav Țurcan: Am reușit să devin membru al Amnesty International încă înainte să absolvesc Facultatea de Drept, în anul 1994. După absolvire am mers la Râbnița, unde am oferit recomandări concrete pentru victimele torturii și am scris materiale despre cum trebuie să se apere în astfel de situații. Așa m-am pomenit în conflict cu poliția de acolo și am fost nevoit să revin la Chișinău. Aici, m-am angajat la Facultatea de Drept a Universității de Stat. Pe atunci încă mai exista pedeapsa capitală. Era una din direcțiile în care Amnesty activa. Scopul  nostru era schimbarea legislației, dar și practica națională în ceea ce privește tortura. Acest lucru putea fi realizat numai prin implicarea cât mai activă a avocaților. Tortura a existat mult timp și din cauza faptului că avocații nu erau suficient de bine pregătiți pentru a lupta cu acest fenomen Prin intermediul ABA CEELI (n.r. – acum ABA ROLI) am început primul proiect pilot de instruire a avocaților după o metodă nouă, după care avocații noștri nu mai fusese instruiți - se oferea un caz prin prisma cunoștințelor acordate și încercam, prin coaching, să ajungem la rezolvarea acestuia. Coaching înseamnă atunci când tu, ca și trainer, ești alături de avocat la soluționarea cazului și, pas cu pas, îl ajuți să ajungă acolo unde este nevoie. Tema era apărarea victimelor torturii și persoanelor arestate ilegal. Seminarul a fost unul foarte bun, însă, ulterior, îmi întâlneam colegii în instanțe și-mi spuneau că pe parcurs apăreau mai multe întrebări practice. Ca să mențin cu ei comunicarea m-am gândit că era nevoie să dezvoltăm o rețea electronică, ceea ce am și făcut. În 2011 am fondat Ambasada Drepturilor Omului, astfel că aproape toată activitatea mea este axată pe instruirea la distanță. Am fost invitați într-un proiect internațional realizat de Human Rights House, în care sunt implicate Moldova, Ucraina, Belarus și Azerbaidjan. Din fiecare țară sunt selectați pentru instruire câte 25 de avocați și apărători ai drepturilor omului. Cursul durează un an, iar după finalizarea acestuia participanții primesc un certificat care se egalează cu teza de magistru în apărarea drepturilor omului. Până acum, din Moldova au fost instruiți 50 de apărători ai drepturilor omului. Intenționăm să lansăm al treilea curs, dar este nevoie de finanțare. BizLaw: Să revenim la activitatea Dvs. de avocat. Vă este permis acum accesul în Penitenciarul nr. 13 ? Veaceslav Țurcan: Acum da, dar problema este mult mai profundă. Acel regulament, care a fost plasat la intrarea în penitenciar, este o urmare a admiterii în funcție a persoanelor care nu au o pregătire adecvată în aplicarea standardelor de protecție a drepturilor omului. Acel regulament nici nu fusese publicat nicăieri. Eu m-am întrebat dacă acel om care l-a scris are, în general, studii juridice. Dacă alți avocați s-au mai gândit cum să procedeze, eu imediat am scris o plângere în numele Procurorului general adjunct, am informat și OSCE, și Ambasada SUA în Moldova. După ce doamna Lozan l-a sunat pe șeful penitenciarului, am mers la o întâlnire cu acesta. Până la urmă mi s-a propus să-l sun personal dacă apar probleme cu accesul în penitenciar, dar pe mine nu mă interesează numai cazul meu și a clienților mei. Pe mine mă interesează ce se întâmplă la nivel strategic. Corect este să fie aplicat același standard tuturor avocaților și tuturor deținuților din acest penitenciar. BizLaw: Cine sunt clienții dumneavoastră acolo? Veaceslav Țurcan: Sunt niște persoane simple, care sunt învinuite de unele infracțiuni, iar vina lor nu este dovedită. Unul dintre ei ispășește pedeapsa pentru o crimă comisă în Rusia. BizLaw: Mai aveți acum în gestiune cazuri de tortură? Veaceslav Țurcan: Cazuri ca în anii 2000, cu așa forme grave de tortură, nu am avut. Acum situația s-a schimbat radical. Până în 2009 chiar a fost dezastruos. Acum legislația e mai bună, dar și atitudinea. BizLaw: Ce forme de tortură au fost aplicate clienților Dvs? Veaceslav Țurcan: Primul client al meu din regiunea transnistreană a trecut prin chinuri groaznice. Era lovit cu putere cu palmele la urechi. Cu așa o traumă poți ajunge surd. I se puneau fire cu curent electric la urechi sau i se legau mâinile și picioarele la spate și apoi era ridicat cu o bară de metal, fiind suspendat în aer. Este o durere enormă. Ca să nu se audă cum el striga i se îmbrăca masca antigaz. Dacă nu accepta să semneze, i se dădea să respire gaz lacrimogen. b3e3349c-fbae-44a1-833d-e2e81f82d9da_cx1_cy2_cw99_w610_r1_s_r1BizLaw: Cum ați rezistat psihologic după ceea ce ați văzut ? Veaceslav Țurcan: Pentru orice om normal este foarte greu să suporți așa ceva. După toate torturile care i s-au aplicat, a fost ascuns într-un comisariat de poliție. Eu am preluat cazul când deja erau multe ilegalități comise împotriva lui. Tocmai atunci în Moldova sosise reprezentanți ai Comitetului pentru prevenirea torturii și s-au dus exact acolo unde îl țineau pe el. Polițiștii au vrut să-l ridice din izolator, să-l ducă în alt biroul, dar s-au întâlnit pe scări cu expertul. Polițiștii tocmai l-au scăpat pe scări de tare ce s-au speriat. Niște medici l-au testat și au văzut că el era paralizat. Am depus cererea la CEDO, Guvernul spunea că toată informația prezentată de mine nu corespunde adevărului. Și atunci eu trebuia să demonstrez în fața Curții că el a fost o victimă a torturii și am reușit. I s-au acordat despăgubiri de 45 de mii de euro, dar este o sumă simbolică în comparație cu traumele pe care le-a primit și care sunt pe viață. Mulți avocați se descurajau când statul le închidea toate ușile în față și nu mai credeau că pot reuși. Acesta era rolul meu - să-i ajut să reușească, să nu creadă că obstacolele nu sunt de trecut. Fostul președinte al Judecătoriei din Tiraspol a fost un al client al meu. Vedeam cum oamenii regimului își ștergeau picioarele de el. Transnistria este un monstru unde se încalcă toate drepturile la remedii efective. Am expediat plângerea la CEDO împotriva Federației Ruse. Cererea este înregistrată, așa că suntem în așteptare. O altă clientă de-a mea a fost șefa serviciului de Grăniceri, tot din regiunea transnistreană. Nu mi s-a permis accesul la dosar, pentru că nu am viză de reședință în regiunea transnistreană, nu am cetățenie și , respectiv, nu aș avea acces la secretul de stat. Am depus numeroase plângeri, am primit refuz, am adunat toată informația și am exepediat-o la CEDO. Din păcate ea a decedat, chiar din prima zi când i s-a schimbat măsura de arest la domiciliu. A fost chemată Urgența, dusă în reanimare, unde a și decedat. Cererea este pe rol. Acolo este un regim monstruos, care distruge oamenii de vii. Lucrând pe dosarele de acolo am înțeles că foarte ușor poți fi lichidat, de aceea este mai bine ca la un caz să lucreze patru sau cinci avocați. Atunci, cu dispariția unuia, cazul nu se oprește în loc. BizLaw: Există riscuri pentru viața și securitatea avocaților în dreapta Nistrului? Veaceslav Țurcan: Există o încercare de răzbunare a persoanelor care dețin funcții în organele de drept. Pornirea dosarelor penale, procedurilor disciplinare, așa cum a fost cu Roman Zadoinov, sunt cazuri de intimidare. Rezistența sistemului este foarte puternică acum. Eu și colegul meu Maxim Belinschi figurăm într-un dosar penal, deschis de Procuratura Râșcani. Nu-mi pun întrebări referitor la legalitatea acestor dosare, însă, citind acuzațiile care ni se aduc, mă întreb dacă acești oameni sunt în deplinătatea facultăților mintale. BizLaw: Cum vedeți activitatea avocaților în Moldova? Sunteți mulțumit de felul cum reaționează Uniunea Avocaților? Veaceslav Țurcan: Atunci când am format echipa „Avocații pentru Avocați” ne-am pus niste scopuri concrete. Am mers în judecată și știu că până la urmă vom avea câștig de cauză. Acum dosarul de află la Judecătoria Râșcani. În timpul apropiat urmează să fie pronunțată hotărârea. Ne-au unit niște idei de care nu mă dezic. Dacă se dorește ca avocatura să rămână acolo unde a fost, atunci putem lăsa totul așa. Noi însă am încercat să reformăm avocatura. Cei care au opus rezistență nu doresc niciun fel de reforme și niciun fel de transparență. Întrebați avocații cât sunt ei de informați referitor la activitatea Consiliului, ce fel de probleme se discută și care au fost hotărârile adoptate? Asta se numește transparență? De ce UAM nu a făcut față conflictului apărut cu Penitenciarul nr. 13? UAM nu era pregătită să intre într-o formă sau alta de grevă, iar riscul este că rezultatul poate fi diametral opus scopului propus. Altă dată pur și simplu nu vom fi credibili, iar acest lucru generează riscuri pe viitor. Trebuiau adunați toți avocații. Poate era cazul să fie realizată și o conferință de presă. Noi trebuie să luptăm împotriva puterii pentru apărarea drepturilor omului. BizLaw: Credeți că UAM își dorește să lupte cu puterea? Eu văd mai degrabă o încercare de a sta bine cu toată lumea. Veaceslav Țurcan: Dacă se dorește o luptă efectivă, atunci se va face, dacă nu – atunci se va mima. Dacă noi suntem călcați în picioare, dar nu ne revoltăm, atunci care e rezultatul? Devenim niște lași, niște covorașe de la intrare, de care se pot șterge picioarele. BizLaw: Suntem în toiul unor reforme, despre care se spune că sunt sistemice și că vor genera progres. Este mai ușor acum pentru un avocat să-și apere clientul într-o țară ca Republica Moldova? Dvs. simțiți că este mai bine? Veaceslav Țurcan: Dacă ești un avocat simplu și încerci să-ți aperi clientul care nu are nici el pârghii de influență, atunci este foarte greu. Avocații se vor confrunta permanent cu diferite obstacole. Soluționarea problemelor la nivel global va fi posibilă numai atunci când UAM va fi unită și pregătită. Acum sunt mai multe direcții de la care trebuie să pornim concomitent. Mai întâi, toți avocații trebuie să treacă un curs obligatoriu în domeniul eticii și disciplinii. Apoi urmează să fie asigurat un curs privind tacticile procesuale, cu sfaturi efective de apărare în instanță. Acestea ar trebuie să fie și ele obligatorii pentru toți avocații. Trebuie să recunoaștem că există avocați specializați în transmiterea mitei și asta e tot ce știu să facă. Nu-mi închipui cum poți dormi sau să te uiți la tine în oglindă știind că ai făcut așa ceva. 29855 BizLaw: Foarte ușor... Veaceslav Țurcan: Atunci e o mare problemă... BizLaw: Acești oameni rămân în sistem pentru că, nu știu cum se întâmplă, toți știu că ei dau mită, dar dovezi nu sunt. Veaceslav Țurcan: Mai grav este că acești oameni nu doar că rămân  în sistem, dar mai și vor funcții de conducere în avocatură. BizLaw: Dați exemple Veaceslav Țurcan: Există prezumția nevinovăției. BizLaw: Dar dacă cunoașteți astfel de cazuri, de ce nu ați mers să depuneți o plângere sau o sesizare fie la CNA sau la UAM? Veaceslav Țurcan: În prezența mea mită nu s-a dat niciodată. Eu aflu ulterior de la clienții mei. De exemplu, clientul îmi spune că a dat mită 40 sau 60 de mii de euro, persoana ajunge condamnată, apoi ei vin la mine și vor să ajungem cu dosarul la CEDO. Eu încep să ridic dosarul și văd că temeiuri nu sunt, deoarece lucrul procesual nu a fost făcut deloc. Încălcări au fost comise, dar ele trebuie să fie contestate mai întâi pe căile naționale. Este adevărat că uneori oamenii spun că au dat sume foarte mari, dar sumele au fost, de fapt, mai mici sau n-au dat deloc. Totuși, informația aceasta se repetă foarte des. Însă, dacă a trecut timp, rămân doar cuvintele. Nu poți dovedi cu nimic. BizLaw: Cum ați văzut precedentul de admitere a judecătorilor și procurorilor în profesia de avocat sub condiții de incompatibilitate? Veaceslav Țurcan: Este o cale ilegală, absolut greșită. Cred că acești oameni nici nu-și înțeleg foarte bine activitatea și care este rolul lor. Acum sper că avocații au înțeles ce au ales și cum au ales. BizLaw: Dar Dvs. cum credeți? La ce se gândește un procuror sau judecător când vine în profesie? Că dosarele o să curgă râuri și o să fie din cele mai simple, și că nopțile nu vor sta să le citească? Că banii vor curge și ei râuri? Veaceslav Țurcan: Uneori se întâmplă că acești oameni se apucă de dosare, dar când văd că și proprii colegi își șterg picioarele de ei, le resping solicitări absolut legale, atunci își dau seama că e foarte complicat și unii chiar renunță. BizLaw: Care sunt cele mai grave probleme cu care se confruntă avocații acum? Veaceslav Țurcan: În primul rând, este lipsa de organizare a UAM. Aceasta ar trebui să colecteze și să sistematizeze toate problemele semnalate de către avocați și să găsească soluții pentru depășirea lor. Trebuie să ai capacități analitice pentru așa ceva. Nu e ușor, însă altlfel este imposibil să mergem înainte. Trebuie să se facă mai multe cercetări concomitent în diferite domenii, iar concluziile să fie sistematizate într-o strategie a UAM. BizLaw: Dvs. ce probleme ați raporta? Veaceslav Țurcan: Apărând clientul, avocatul se confruntă cu un set complex de probleme. Totuși cele mai multe rezidă din actele de corupție care există la nivel judiciar, când procurorul, judecătorul, polițistul nu se conduc de lege. Mai există o problemă – motivarea proastă a hotărârilor judiciare. Apoi sunt chestiuni de logistică, de organizare. De exemplu, planificarea ședințelor judiciare, accesul în penitenciare. Avocații pierd enorm de mult timp așteptând sub poarta penitenciarului câte 3-4 ore. Este timpul avocatului pe care nimeni nu i-l plătește. BizLaw: Ce părere aveți despre dosarul celor 16 judecători arestați pentru implicarea în spălarea a 20 de milioane de dolari în sistemul bancar? Veaceslav Țurcan: Nu cunosc detalii, niciunul dintre cei arestați nu este clientul meu. Dacă au fost spălați bani prin intermediul bancar, atunci trebuie să existe vinovați. Treaba procurorilor este să prezinte dovezi, iar avocații să se asigure că drepturile celor arestați sunt respectate. BizLaw: Am fost martori la arestul în masă a judecătorilor, apoi a colaboratorilor vamali. Credeți că este cazul să ne așteptăm și la o arestare în masă a avocaților? Veaceslav Țurcan: Sunt mai mult decât sigur și vă spun și de ce. Trebuie să recunoaștem că sunt avocați care se ocupă cu transmiterea mitei în mod profesionist din buzunarul judecătorului în buzunarul polițistului, judecătorului sau procurorului. Această deprindere așa și va rămâne. Ei altfel nici nu pot lucra. Depinde deja de măiestria procurorului ca să-i prindă în flagrant. Și sper că măiestria va fi și mai mare, și vor prinde nu numai avocatul care transmite mită, dar și cui urma să-i transmită. BizLaw: Despre ce sume se vehiculează? Veaceslav Țurcan: Câteva zeci de mii de euro. BizLaw: Ajunge de-un apartament? Veaceslav Țurcan: Sumele ar putea fi mult mai mari. Vă mulțumesc pentru interviu.