Centrul Național al Activiștilor în domeniul Drepturilor Omului lansează „Le Club Francofon de la Jeunesse”, în cadrul căruia se vor discuta subiecte din domeniul juridic, economic, dar și politic. Doritorii de a deveni membri ai acestui Club, se pot înregistra îndeplind o cerere online. Membrii Clubului vor avea oportunitatea de:
  • a cunoaște din experiența altor tineri și experți;
  • a comunica în limba franceză și de a dezbate subiecte de actualitate;
  • a fi traineri și de a-i învăța și pe alții despre subiecte de actualitate;
  • a afla despre noi oportunități în care se vor putea implica pentru dezvoltarea personală și profesională;
  • a fi lideri de opinie și de a realiza campanii de informare;
  • a deveni ambasadori pentru schimbare etc.
Prima ședință a Clubului Francofon va avea loc luni, 24 octombrie, ora 17:15, în incinta Biblioteii Publice de Drept (str. Armenească, 42, Chișinău). Primul subiect propus spre dezbatere va fi „La liberté n'est jamais donnée, elle se gagne. La justice  n'est jamais donnée, on l'exige” – „Libertatea nu este dăruită, ea se câștigă. Justiția nu se oferă, ea se cere”. Proiectul este realizat cu susținerea Agenției Universitare a Francofoniei (AUF).