Odată ce ați aflat care sunt avantajele recunoașterii vinovăției și ce rol are avocatul la încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, este bine să știți și ce probleme de ordin etic pot apărea. În practica noastră, dar şi a altor ţări în care există instituţia acordului, au fost menţionate următoarele probleme: Dilema menţinerii relaţiilor bune cu acuzatorul Pe de o parte, avocatul este obligat să servească interesele învinuitului, fapt care ar putea duce la respingerea unui acord propus de procuror atunci când acesta îi este în defavoare. Pe de altă parte, apărătorul va dori să menţină o relaţie bună cu procurorul, fapt care ar duce uneori la acceptarea unui număr de acorduri. Astfel, avocatul poate să se pomenească în situaţia în care îşi convinge clientul să coopereze cu procurorul pentru a încheia un acord. Această dilemă nu este caracteristică numai acordului de recunoaştere a vinovăţiei. În practica noastră aceasta se manifestă, în special, în cazurile când apărătorul trece cu vederea încălcările comise la faza de urmărire penală pentru a menţine relaţiile bune cu organul de urmărire penală. Tentaţia acordului de recunoaştere a vinovăţiei Chiar dacă procurorul nu încearcă să determine în vreun fel apărătorul să accepte încheierea unui acord, tentaţia încheierii acestuia există şi, din practica pe care o cunoaştem, este mai mare decât dorinţa de a încheia acordul pentru menţinerea relaţiilor bune. Deoarece încheierea unui acord oferă posibilitatea de a finaliza mai repede un caz, unii avocaţi se orientează automat la negocierea cazurilor fără a le studia sau a consulta clienţii într-o manieră profesională. Tentaţia acordului este susţinută şi de interesul financiar pe care îl are avocatul în cazul în care contractul cu clientul prevede plata în avans a unei sume concrete pentru lucru pe dosar. De obicei, suma este stabilită în aşa fel încât să asigure plata pentru munca lor pe parcursul urmăririi penale, iar uneori şi pe parcursul judecăţii. În cazurile când plata a fost făcută pe deplin este natural să apară tentaţia de a soluţiona cazul cât mai repede, un mijloc eficient de a face aceasta fiind acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Tendinţa de a obţine un onorariu cu un efort mai mic poate duce şi la alte variante ale acestei probleme. De exemplu, apărătorul acceptă un caz, fixând un onorariu redus, cîteodată fiind de acord la orice sumă semnificativă care o poate oferi clientul. Aceasta se face în cazurile când clientul recunoaşte vinovăţia, dar apărătorul se orientează la perspectiva că va convinge clientul să încheie un acord şi, astfel, va încheia rapid cazul. De obicei, un asemenea apărător poate declara clientului că în situaţia lui încheierea unui acord este cea mai bună soluţie şi că el poate să îi asigure un acord favorabil datorită relaţiilor lui speciale cu procurorul. Dacă aceasta nu funcţionează, apărătorul poate să se adreseze familiei clientului ca aceştia să-l convingă să accepte un acord. Mai mult ca atât, în dorinţa de a determina învinuitul de a accepta încheierea unui acord, apărătorul poate induce în eroare clientul său. Astfel, aceşti apărători pot instrumenta mai multe cazuri şi toate eforturile lor sunt îndreptate spre atingerea acestui acord, interesele clientului său rămânând în umbră. În acest context, clienţii pot fi ei înşişi suspicioşi atunci când avocatul le propune un acord de recunoaştere a vinovăţiei, gândindu-se că avocatul nu este interesat în altceva decât instrumentarea rapidă a cazului. Avocaţii trebuie să ţină cont de acest lucru şi să fie gata să adreseze astfel de îngrijorări, chiar dacă clientul nu le exprimă. Ignorarea acestui lucru poate duce la neînţelegeri și neîncredere. În aşa caz, un acord de recunoaştere a vinovăţiei ar putea fi respins de client, chiar dacă acesta i-ar fi benefic. Transparenţa redusă a muncii avocatului În virtutea faptului că acordul simplifică munca avocatului şi acesta nu este nevoit să îndeplinească toate acţiunile care în mod normal un avocat le are de îndeplinit (examinarea probelor în instanţă, lucrul cu probatoriul la urmărirea penală etc.), clientul ar putea să nu fie în stare să aprecieze calitatea muncii avocaţilor. La rândul său, avocatul ar putea să se folosească de acord în calitate de scurtătură pentru a depune eforturi mai mici. Totuşi, munca avocatului în cadrul unui acord nu necesită mai puţin efort decât în cazurile procedurii obişnuite. Este important ca standardele de activitate ale avocatului să fie cunoscute de către clienţi în aşa fel încât aceştia să poate aprecia munca avocatului, iar acesta să nu se simtă confortabil numai în a se limita la semnarea acordului. Deformare profesională Probabil experienţa multor avocaţi este că majoritatea covârşitoare a clienţilor sunt, de fapt, vinovaţi de acuzaţiile care li se aduc. Această realitate poate duce, cel puţin pentru categoria de clienţi defavorizaţi social, la o abordare de a încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei chiar şi atunci când clientul ar putea fi nevinovat. Astfel, avocatul poate percepe ca neesenţială verificarea în ce măsură acordul este potrivit unui caz concret, ocolind etapele necesare efectuării unei pregătiri pentru luarea deciziei în privinţa acordului. Conflictele de interese În practica aplicării acordului a fost evidenţiat un potenţial conflict de interese care apare atunci când avocatul acordă asistenţă juridică mai multor co-învinuiţi şi unul din ei doreşte să încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei. În astfel de cazuri recomandarea este ca avocatul să renunţe la reprezentarea unuia din clienţi. Autor: Vasile Rotaru, avocat Sursa: „Aplicarea prevederilor legale privind acordul de recunoaştere a vinovăţiei”, ABA ROLI Moldova