Începe implementarea proiectului „Consolidarea rețelei de para-juriști comunitari”. Mâine va avea loc prima activitate din cadrul acestuia – „Oportunitatea asocierii para-juriștilor”, la care para-juriștii vor avea posibilitatea să afle mai multe informații privind asociațiile obștești, principiile de funcționare a acestora, modul de organizare etc. Acesta este primul pas în realizarea obiectivelor proiectului, printre care crearea unei Asociații Naționale a Para-juriștilor din Republica Moldova. Existența unei Asociații profesionale va spori capacitățile de advocacy ale rețelei para-juriștilor, indispensabile dezvoltării instituției para-juristului și afirmării acesteia în calitate de  partener de încredere al Consiliului Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat (CNAJGS). Totodată, va oferi mai multă vizibilitate impactului pozitiv generat de serviciile gratuite furnizate de para-juriști în comunitățile rurale. La eveniment vor participa directorul de program al Fundației Soros-Moldova, Victor Munteanu, coordonatorul BAA „Efrim, Roșca și Asociații”, Oleg Efrim, consilierul juridic al Ambasadei SUA, Radu Foltea, coordonatorul național de programe al Ambasadei Suediei, Daniela Vidaicu, dar și șefa Direcției organizații necomerciale din cadrul Ministerului Justiției, Alexandrina Culcițchi. Scopul proiectului este de a îmbunătăți capacitățile profesionale ale para-juriștilor prin asocierea acestora și promovarea culturii serviciilor pro-bono prestate de avocați în cazuri de litigare strategică identificate de parajuriști. Proiectul „Consolidarea rețelei de para-juriști” este implementat de BAA „Efrim, Roșca şi Asociații” și este co-finanțat de Programul de Drept al Fundației Soros-Moldova. Rețeaua de para-juriști a fost creată în anul 2010. În acest timp, mii de oameni au reușit cu ajutorul parajuriștilor să-și rezolve problemele de ordin juridic cu care s-au confruntat, fie că a fost vorba despre moștenire, divorț, asistență socială sau dreptul la proprietate. Astăzi, rețeaua numără în jur de 40 de para-juriști comunitari din diferite zone rurale ale ţării.