Pentru că e sfârșit de an și e perioada vacanțelor de iarnă, am încercat să aflăm de la avocați unde se vor odihni. În timp ce unii au optat pentru o vacanță în afara țării - România, Spania, Germania, Polonia, alții au ales să se odihnească acasă. Cert este că toți speră să revină la muncă cu „bateriile” încărcate de energie pentru anul care vine. Oleg Canțer, avocat, BAA „Eurolex”: Am ajuns deja în Spania, la sora mai mică. Anul acesta voi sta, cred, aproape două săptămâni. Așa că, aici voi sărbători atât Crăciunul, cât și Revelionul. Ce altă vacanță poate fi mai frumoasă decât cea în care ești alături de oamenii dragi?... unnamed-4Corina Digore, avocat, Casa de avocatură „Eduard Digore”: Noi deja suntem în vacanță. Mergem în Polonia, la Cracovia, și în Germania, la Berlin. Sperăm ca de Revelion să fim în Republica Moldova, dar posibil să fim și la Posdam. 15774785_564199227113949_2353850291327018567_oVladislav Roșca, avocat, Casa de avocatură „Efrim, Roșca și Asociații”: Sincer, eu aș da două veri pe o iarnă bună. După Revelion vom merge la munte, în România, pentru câteva zile. Mai exact, la Gura Humorului. Nu ne permitem stațiuni mai scumpe, gen Brașov sau Sibiu, mai ales că mergem să dormim și să respirăm aer montan. Încercăm să ne odihnim după principiul: puțin, dar des. fotografie-de-profil_vladimir-palamarciuc-1-770x494-1Vladimir Palamarciuc, avocat, BAA „Țurcan Cazac”: În acest an am decis să mergem cu familia la rude, peste hotare, într-o țară din Uniunea Europeană. Vrem să vedem locuri istorice și frumoase. victor-pantiru-e1480975501908-770x571Victor Panțâru, avocat, Biroul asociat de avocaţi „Panțâru și Partenerii”: Cel mai probabil vom merge în România, sub pământ, în salină, la Târgul Ocna. Vom sta acolo 12 zile. Facem acest lucru în fiecare an, în vacanța de iarnă, în scopuri de profilaxie a căilor respiratorii ale familiei noastre. Din practică pot să afirm că ajută să menții sistemul imunitar alert. Astfel, te îmbolnăvești mai rar sau chiar deloc. 15726269_1196062257142450_1409021059995052290_nVioleta Gașițoi, avocat: În fiecare an, în perioada sărbătorilor de iarnă mergeam la părinți, era o tradiție pe care noi o respectam. Anul acesta, cu părere de rău, suntem departe de casă. Totuși, vom profita din plin de câteva zile în care suntem în vacanță și vom călători în cele mai frumoase locuri din California. Vom vizita „orășelul poveștilor” - Global Winter Wonderland,  un festival  spectaculos și multicultural, acest loc e ca o poveste. Ulterior, planificăm să mergem la schi, într-o zonă extraordinar de frumoasă în regiunea Lake Taho - un loc de care noi ne-am îndrăgostit. Una din zile o vom petrece în Monterey - un oraș de pe coasta Pacificului. O zi o vom dedica plecării spre Parcul Național Yosemite, vom vizita San Francisco  și deja vom vedea dacă mai reușim în această vacanță să facem și alte vizite spre alte destinații. Cert este că nu vom pierde prea mult timp să stăm la masă. margineanu1-770x422Iurie Mărgineanu, avocat: Nu am decis încă unde ne vom odihnic. Dar sunt multe locuri și destinații în lume unde am fi vrut să mergem, dar nu întotdeauna ne reușește. Nu ne planificăm vacanțele din timp, grație regimului nostru de munca, al meu, al soției, dar și al copilului nostru care merge la școală. Când sunt posibilități mai bune, alegem destinații unde avem și variante de excursii, astfel putem vedea și cunoaște mai multe despre țara în care ne aflăm. Putem începe cu cel mai frumos castel din Belgia, care se numește Boloiel, numit adesea Versailles-ul belgian, care se află la 93 km de la Bruxelles, și putem continua cu Olanda, orașul Apeldoorn, un oraș cu superbe și încântătoare grădini. Acolo se află palatul Het Loo, tot o reședință de vară a familiei regale olandeze. Fiecare țară are un farmec al ei aparte, locuri inedite pe care chiar merită să le vezi. Alți avocați vor petrece vacanța acasă cu familia. Din program nu lipsesc cititul, vizionatul filmelor sau meditatul, iar din meniu – „salata olivie” și „borșul scăzut”. 15578719_1292057130851765_329037663065056715_nDumitru Sliusarenco, avocat, Promo-LEX: Demult am stabilit cu soția că în vacanță vom merge numaidecât într-un loc exotic. Inițial ne gândeam la Thailanda sau Bali, dar am decis că vom aduna mai întâi banii, iar apoi, reieșind din sumă, vom alege destinația. Respectiv, numărând banii adunați am hotărât că anul acesta mergem la bunei la Soroca. Cum s-ar spune – mai exotic decât borș scăzut cu olivie ce poate fi? 12038356_10153656114653064_1529280828668301187_nVeronica Mihailov-Moraru, avocat: După un an atât de complicat, vacanța acasă de sărbători, lânga cei dragi, e cel mai bun remediu și cel mai așteptat lucru. prima_nViorica Grecu, avocat: Nu prea obișnuiesc să călătoresc iarna. În schimb, am anumite tradiții în vacanța de iarnă: îmi fac o mulțime de planuri pentru citit, vizionat, meditat. De Crăciun se pare că ne transformăm cumva și sunt cele mai bune zile în care încerc să dau o semnificație proprie acestei treceri spre ceva nou. Și apoi, comunicarea cu cei dragi e mai intensă și subiectele discuțiilor sunt altele decât cele cotidiene. Ador vacanța de iarnă pentru acest conținut spiritual și abia aștept să vină. Liliana Bânzar7540_727311363959586_1603971612_ni, avocat: Vacanța o voi petrece acasă, alaturi de familie. Exact pe 1 ianuarie mămica mea împlinește o vârstă jubiliară. Cu această ocazie frumoasă vine în vacanță fiica mea, care este studentă în afara țării, vine sora cu o nepoțică. Suntem cu toții în așteptarea unor clipe minunate, deoarece vom fi grămăjoară lângă părinți.