În anul 2017 Ministerul Justiției urmează să cheltuie peste 78 de milioane de lei pentru investiții capitale. În bugetul de stat, pentru anul viitor, sunt prevăzute finanțări pentru construcția și renovarea mai multor penitenciare. Astfel, pentru construcția penitenciarului din municipiul Bălți vor fi alocate 6 milioane de lei. Pentru reconstrucția Penitenciarului nr. 3 din orașul Leova sunt prevăzute 6,4 milioane de lei, iar pentru reconstrucția Penitenciarului nr. 10 din satul Goian, municipiul Chișinău – peste 2,5 milioane de lei. Cei mai mulți bani, adică 63,5 milioane de lei sunt însă destinați pentru proiectul de construcție a penitenciarului din municipiul Chișinău. Amintim că, în luna septembrie, a fost selectată o companie olandeză care va proiecta edificiul noii închisori. Este vorba de „Archivolt architecten bv”, în consorțiu cu „Halmos Adviseurs bv” și „IGC Construct SRL”. Următoarea etapă este semnarea contractului. Proiectul urmează să fie implementat până în anul 2018. Închisoarea va substitui Penitenciarul nr. 13 din Capitală. Bugetul Ministerului Justiției pentru anul 2017 constituie circa 686 de milioane de lei. Pentru cheltuieli curente sunt prevăzute 607 milioane lei, dintre care 356 milioane sunt destinate pentru cheltuieli de personal. Legea bugetului de stat pentru anul 2017  a fost publicată în Monitorul Oficial din data de 27 decembrie.