În general toate leziunile se împart în câteva categorii: plăgi împuşcate, plăgi înţepate, plăgi contuze, plăgi termice, plăgi chimice (considerată o leziune de tip toxicologic), leziuni rezultate de viol şi din traumatismul de transport. Medicii legişti încearcă să reconstruiască tabloul infracţiunii reieşind din examenul plăgilor, precum şi să determine dacă a existat autoapărare şi dacă leziunea a fost provocată până la sau după moarte. În cazul plăgilor împuşcate, legiştii oferă informaţii importante. În cazurile în care obiectul vulnerant nu aduce atingere organelor vitale, moartea este, ca regulă, rezultatul şocului – organismul încetează să mai funcţioneze ca rezultat al realizării mai mult sau mai puţin conştiente a faptului că vătămarea (a sistemului circulator) este prea mare ca organismul să se poată auto-repara. Acest fenomen este cu mult mai probabil să se producă, decât o sângerare până la moarte, deşi multe lucruri depind de felul armei. Astfel, spre exemplu, de obicei, gloanţele generează un şoc care ar putea cauza moartea, iar cuţitele pot determina hemoragii letale. Hemoragia, internă sau externă, însoţeşte plăgile în toate cazurile. Plăgile împuşcate urmează regulile fizicii. Cu cât energia proiectilului la momentul impactului este mai mare, cu atât distrugerea ţesutului este mai semnificativă. Energia de impact a proiectilului este produsul masei sau greutăţii acestuia înmulţită cu pătratul vitezei. Deoarece este ridicată la pătrat, viteza reprezintă factorul cel mai important, şi nu mărimea sau calibrul glontelui. Împuşcăturile realizate cu cartuşe de mare impact sau cartuşe magnum, au o putere distructivă mai mare, în măsură să cauzeze şocul care ar putea duce la moarte. Cartuşele frangibile sau altă muniţie expansivă sunt astfel concepute încât după realizarea împuşcăturii să fie împrăştiate afectând organele vitale. Cu toate acestea, de la o distanţă corespunzătoare carabinele de mare putere pot provoca decesul persoanei mai rapid decât armele de vânătoare sau puştile. Mulţi dintre medicii legişti sunt, de asemenea experţi în ştiinţa balistică şi în identificarea armelor de foc. Orificiile de intrare şi ieşire ale glonţului pot furniza date importante în rezultatul examinării. Deoarece glontele se roteşte la momentul contactului cu corpul, suprafaţa pielii este considerabil afectată. Prin urmare, orificiul de intrare este mai mic decât cel de ieşire, fiind frecvent posibilă determinarea calibrului armei după dimensiunile orificiului de intrare. Orificiile de ieşire sunt, ca regulă, mai mari decât cele de intrare, deşi uneori glontele ricoşează în interiorul corpului (datorită rezistenţei diferite a ţesuturilor) sau urmează o traiectorie care nu reprezintă o linie dreaptă (zbor non-axial). Arsurile produse de pulbere (există întotdeauna pârlituri sau arderi ale pielii) sunt examinate pentru a determina distanţa şi direcţia împuşcăturii. Gradul de ardere de obicei spune despre distanţă, iar „guleraşul de contuzie” (inelul de excoriaţie) din jurul orificiului de intrare indică asupra unghiului (forma rotundă indică asupra orientării directe, iar cea ovală – orientarea sub unghi). Identificarea exactă a reziduurilor de pulbere nu ţine de competenţa medicului legist, ci a unui expert în chimia explozivilor. Lpăgile produse cu obiecte ascuţite includ plăgile tăiate şi plăgile despicate. Plăgile tăiate sunt asemănătoare cu cele cauzate de glonţ atunci când acesta doar zgârie suprafaţa pielii. Alte tipuri de plăgi tăiate sunt numite „urme ale ezitării ”, de obicei întâlnite în cazurile de suicid. Acestea sunt, ca regulă, de formă dreptunghiulară, ceea ce înseamnă că tăietura lor este lată şi ele sunt lungi . Plăgile despicate, pe de altă parte, au întotdeauna o lungime mai mare decât adâncimea, observând-se cu uşurinţă că o cantitate mai mare de ţesut subcutanat este descoperită având o formă aproape ovală. Un alt tip de plagă este cea înţepată (uneori numită „rana-aşchie”), care nu are formă geometrică (decât poate circulară) putând fi uşor distinsă datorită marginilor regulate ale orificiului de intrare. La determinarea faptului dacă leziunea a fost produsă pre – sau post – mortem, regula generală ar fi că o plagă pre-mortem este mai deschisă şi sângerează din abundenţă, spre deosebire de cea postmortem. Leziunile pentru producerea cărora făptuitorul nu doar a introdus obiectul vulnerant în corpul victimei, dar l-a şi răsucit generează cea mai mare stare de şoc şi accelerează survenirea morţii, deşi hemoragia sau sângerarea până la moarte sunt aici cauzele obişnuite ale decesului. În general, profunzimea rănii nu este atât de importantă. Traumatismele contondente sunt rezultatul bătăii cu băţul, lovirii cu piciorul sau izbirii victimei. Lovitura produce un efect de strivire asupra corpului uman, având ca urmare echimoze, excoriaţii, rupturi, fracturi sau dezmembrarea organelor vitale. Echimozele de culoare roş-albastru sunt prezente în fiecare caz, deşi depind foarte mult de greutatea persoanei (persoanele obeze sunt mai predispuse în acest sens, comparativ cu cele slabe). Contuziile cerebrale sunt deosebit de dificil de analizat. Regula generală este că trauma va fi mai gravă în partea opusă contactului cu obiectul vulnerant. Aceasta deoarece creierul pluteşte în lichidul cerebrospinal din craniu. În unele cazuri se constată aşa-numita contralovitură, situaţie în care calea spre traumatismul cerebral trebuie reconstruită. Moartea survine rapid oricând există o fractură a craniului. În rezultatul leziunilor celorlalte părţi ale corpului, decesul survine mai lent, uneori după câteva zile. Acest fapt se datorează emboliei pulmonare (în care cheaguri de sânge se deplasează spre creier). Cu privire la traumatismul contondent unele măsuri de resuscitare (de prim ajutor) dăunează mai mult decât ar putea ajuta. Leziunile în caz de viol implică examinarea zonei genitale pentru constatarea de rupturi, excoriaţii, echimoze sau urme ale acestora. Victimele femei sunt întotdeauna verificate dacă au fost sau nu virgine la momentul contactului sexual, prin examinarea himenului (dacă este). Se va determina de asemenea starea de graviditate şi/sau prezenţa unei boli venerice. Sunt ridicate urmele de sânge, spermă şi părul pubian străin. În cazul în care agresorul a ejaculat, se realizează expertiza ADN pentru identificarea subiectului căruia îi aparţine sperma. Intoxicaţia este ca regulă determinabilă prin examinarea cadavrului pentru determinarea modificărilor de culoare. Spre exemplu, lividităţile de culoare roşu-carmin sunt, ca regulă, un semn al intoxicării cu monoxid de carbon. Alte toxice emană mirosuri neobişnuite. Unele diagnostice, solicită, totuşi o confirmare toxicologică. Urmează a fi prelevate mostre din stomac, rinichi, plămâni, ficat şi de vomă. Arsurile – pot fi provocate de temperatura ridicată, de o substanţă chimică sau curentul electric. Victimele focului sunt deseori găsite într-o poziţie „pugilistică” cu pumnii încleştaţi, similar pozei unui boxer. Temperaturile ridicate, de obicei, determină contractarea proteinei din organism. Sunt frecvent prelevate, din diverse motive, mostre de sânge şi plămâni. Traumatismul de transport cu urmări fatale – este analizat pentru a determina dacă victima era pieton, pasager sau conducătorul mijlocului de transport. Traumele produse de motociclete sunt cele mai grave, în plan particular în regiunea capului (dacă nu s-a purtat cască). Şoferii automobilelor, vor prezenta, de regulă o impresiune circulară în zona toracelui. La pasageri, în mod normal, se constată vătămări considerabile ale genunchilor și a regiunii spatelui. În cazul pietonilor se vor constata, de obicei, traume ale gleznelor precum şi vătămări localizate la 1/3 din zona inferioară a corpului (numite „fracturi prin bara de protecţie”). De regulă, cu cât fracturile prin bara de protecţie sunt localizate mai jos în zona picioarelor, cu atât mai probabilă este versiunea că şoferul a încercat să frâneze sau să reducă viteza. Vătămările cauzate de traversarea cu mijlocul de transport sunt total diferite, distingându-se prin cantitatea impunătoare de ţesut comprimat. În toate cazurile de accident rutier cu urmări fatale medicii legişti frecvent verifică şi sângele pentru a stabili nivelul de alcool şi droguri. Acesta este temeiul pentru determinarea neglijenţei în temeiul dreptului civil. Sursa: „Expertiza judiciară. Îndrumar pentru avocaţi”, ABA ROLI Moldova