Guvernul a aprobat astăzi o serie de modificări legislative care vizează cazurile de scutire de la încasarea taxei de stat pentru cererile de chemare în judecată. Completările efectuate au fost necesare pentru a facilita accesul la justiție prin reducerea costurilor şi cheltuielilor aferente. Proiectul de lege, prevede scutirea de la plata taxei de stat a agenților economici care solicită de la instanța de judecată declararea nulității actelor emise de organele administrației publice, de întreprinderile şi organizațile care prestează servicii de interes public. În prezent, această taxă constituie 200 de lei. Totodată, au fost operate modificări la calcularea taxei pentru examinarea litigiilor economice, aceasta va constitui 3% din suma totală a acțiunii civile. De asemenea, documentul prevede scutirea de la plata taxei de stat a victimelor violenței în familie, care se adresează în instanță pentru repararea prejudiciului material sau moral. Totodată, nu vor achita plata pentru procesul de judecată persoanele care au avut de suferit în urma unor infracțiuni și solicită repararea daunelor produse. Proiectul de lege va fi remis Parlamentului pentru adoptare.