În sensul cerinţelor art. 414 din Codul de procedură penală, chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunţat, ori trebuia să se pronunţe prima instanţă şi care, prin apel se transmit instanţei de apel, sunt următoarele: dacă fapta reţinută ori numai imputată a fost săvârşită ori nu; dacă fapta a fost comisă de inculpat şi, dacă da, în ce împrejurări a fost comisă; în ce constă participaţia, contribuţia materială a fiecărui participant; dacă există circumstanţe atenuante şi agravante; dacă probele corect au fost apreciate; dacă toate în ansamblu au fost apreciate de prima instanţă prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, în conformitate cu art. 101 CPP. Care sunt chestiunile de drept care pot fi soluționate de instanța în apel? În ce priveşte chestiunile de drept pe care le poate soluţiona instanţa de apel, acestea sunt: dacă fapta întruneşte elementele infracţiunii; dacă infracţiunea a fost corect calificată; dacă pedeapsa a fost individualizată şi aplicată just; dacă normele de drept procesual, penal, administrativ ori civil au fost corect aplicate. Care pot fi soluțiile instanţei de apel ca rezultat al examinării apelului? Instanţa de apel, judecând cauza în ordine de apel, adoptă una din următoarele decizii:
  • respinge apelul, menţinând hotărârea atacată;
  • admite apelul, casând sentinţa parţial sau total, inclusiv din oficiu, în baza art. 409 alin. 2 CPP, şi pronunţă o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit, pentru prima instanţă;
  • admite apelul, casează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost anulată.
În care cazuri instanța de apel respinge apelul și menţine hotărârea atacată? Respingerea apelului în conformitate cu prevederile art. 415 CPP poate fi în trei cazuri:
  • când apelul este depus peste termen. Apelul este depus peste termen atunci când a fost declarat după expirarea termenului de apel, prevăzut de art. 402 CPP, şi nu sunt întrunite condiţiile pentru repunerea lui în termen sau pentru considerarea lui ca apel peste termen (art. 403, 404 CPP);
  • când apelul este inadmisibil. Apelul este inadmisibil atunci când legea exceptează anumite hotărâri de la atacarea lor cu apel (art. 400 alin. 1 CPP), precum şi când este depus de către o persoană care nu are acest drept (art. 401 CPP);
  • când apelul este nefondat. Soluţia de respingere a apelului ca nefondat se face, însă numai după examinarea sub toate aspectele a hotărârii pronunţate de prima instanţă, dacă se ajunge la concluzia că hotărârea este legală şi întemeiată.
În care cazuri instanța de apel, admite apelul, casează sentinţa și pronunţă o nouă hotărâre ? Instanța de apel admite apelul, casând sentinţa parţial sau total, inclusiv din oficiu, în baza art. 409 alin. 2 CPP, şi pronunţă o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit, pentru prima instanţă în cazurile când nu a fost rezolvat fondul cauzei sau acesta este soluționat greşit. Se consideră că fondul cauzei nu a fost rezolvat când în sentința primei instanţe nu se arată dacă există sau nu fapta imputată, dacă inculpatul este sau nu vinovat, dacă există circumstanţe care atenuează ori agravează răspunderea inculpatului, dacă trebuie ori nu admisă acţiunea civilă ş.a. În care cazuri instanța de apel, admite apelul, casează sentinţa primei instanţe și dispune rejudecarea de către instanţa care a emis hotărârea anulată (sentința)? Rejudecarea de către instanţa de fond este dispusă numai atunci când sunt constatate cel puțin unul din următoarele cazuri:
  • nu a fost citat inculpatul;
  • nu i s-a asigurat dreptul la interpret;
  • nu a fost asistat de un avocat;
  • au fost încălcate prevederile art. 33–35 CPP privind incompatibilitățile, abținerea sau recuzarea judecătorului.
Care sunt chestiunile complimentare ce pot fi soluționate în apel? Instanţa de apel, deliberând asupra apelului, dacă este necesar, poate hotărî reluarea cercetării judecătoreşti, aplicarea dispoziţiilor privitoare la repararea pagubei, la măsurile preventive, la cheltuielile judiciare şi la orice alte chestiuni de care depinde soluţionarea completă a apelului. În cazurile când instanţa de apel va constata că hotărârea supusă verificării conţine concluzii ori expresii ce contravin legii, însă nu influenţează asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii (aplicarea neîntemeiată a confiscării averii, necesitatea excluderii unor semne a infracţiunii, unor episoade din şirul de infracţiuni, expresii neadecvate ş.a.), în partea descriptivă se va argumenta excluderea lor din textul hotărârii atacate. Despre aceasta se va menţiona şi în dispozitiv. Autor: Tudor Osoianu, avocat, doctor în drept, conferențiar universitar, Sursa: „Căile de atac în procesul penal. Îndrumar pentru avocaţi”, ABA ROLI Moldova