Continuăm seria articolelor dedicate recursului împotriva hotărârii instanței de apel. Astfel, în sensul art. 424 din Codul de procedură penală, care reglamentează efectul devolutiv al recursului şi limitele lui, se prevede că instanţa judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces. Recursul, fiind a doua cale ordinară de atac, ce urmează a fi judecată la cel de-al treilea grad de jurisdicţie, poate fi exercitat în limitele temeiurilor de casare concret şi limitativ determinate, care vizează legalitatea hotărârii pronunţate în apel şi care sunt direct enunţate în art. 427 CPP, excepţie fiind cazurile în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situaţia condamnaţilor. În materia despăgubirilor, materiale sau morale, nu există temei de casare care să îngăduie instanţei de recurs să reaprecieze cuantumul acţiunii civile. Ca atare, în recurs nu se poate solicita reactualizarea despăgubirilor cuvenite şi stabilite de instanţa de apel. Care este seminificația efectului de neagravare a situaţiei în propriul recurs? Potrivit art. 425 CPP, instanţa de recurs, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru persoana în favoarea căreia a fost declarat recursul. Această normă de drept se aplică şi la rejudecarea cauzei în urma admiterii recursului părţii apărării şi casării hotărârii atacate. Astfel, în ipoteza în care a fost admis recursul părţii apărării dispunându-se rejudecarea cauzei în instanţa de apel, aceasta, judecând cauza, nu este în drept să aplice o pedeapsă mai severă. La fel, în ipoteza în care se judecă numai recursul părţii apărării, instanţa de recurs nu poate reţine în sarcina condamnatului mai multe infracţiuni în concurs – faţă de o singură infracţiune reţinută prin hotărârea recurată, dar nici starea de recidivă, care, în mod eronat, n-a fost reţinută de instanţa de fond. Principiul neagravării situaţiei în propriul recurs funcţionează şi în ipoteza în care, cu ocazia judecării recursului părţii apărării, sunt descoperite noi circumstanţe, cum ar fi: stare de recidivă, existenţa unei condamnări anterioare etc. În cazurile în care se descoperă asemenea circumstanţe, precum şi în alte situaţii, ce nu pot fi reformate datorită aplicării art. 425 CPP, instanţa de recurs trebuie să le arate în cuprinsul deciziei şi să motiveze concluzia respectivă. Care este semnificația efectului extensiv al recursului? Instanţa de recurs examinează cauza prin extindere cu privire la persoanele în privinţa cărora nu s-a declarat recurs sau la care acesta nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor, fără a crea acestora o situaţie mai gravă, dacă s-a decis admisibilitatea recursului. Care sunt temeiurile de declarare a recursului? Art. 427 alin. 1 CPP prevede 16 temeiuri de declarare a recursului, care pot fi divizate convențional în:
  • formale sau de procedură (art. 427 alin. 1 pct.1)-7) CPP);
  • substanţiale sau de judecată (art. 427 alin. 1pct.8)-16) CPP).
Este posibil invocarea altor temeiuri de recurs în afara celor indicate în art. 427 CPP? Recursul este o cale de atac ordinară ce poate fi declarată doar pentru a repara erorile de drept (errores juris), fiind determinate limitativ. Aceasta înseamnă că alte temeiuri decât cele enumerate expres în art. 427 CPP nu pot exista. Care este instanța competentă a examina recursul împotriva deciziilor curţilor de apel ? Recursurile declarate împotriva deciziilor curţilor de apel se examinează de Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie. La care instanță se depune recursul împotriva deciziilor curţilor de apel? Cererea de recurs se depune în cancelaria Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie. Cererea de recurs trebuie să conţină:
  • denumirea instanţei la care se depune recursul;
  • numele şi prenumele recurentului, calitatea procesuală sau menţiunea cu privire la persoana interesele căreia le reprezintă şi adresa ei;
  • denumirea instanţei care a pronunţat sentinţa, data pronunţării sentinţei, numele şi prenumele inculpatului în privinţa căruia se atacă hotărârea judecătorească, fapta constatată şi dispozitivul sentinţei, indicarea persoanei care a declarat apel şi motivele invocate în apel;
  • denumirea instanţei care a adoptat decizia în apel, data pronunţării deciziei de apel, dispozitivul deciziei în apel şi argumentele admiterii sau respingerii apelului;
  • conţinutul şi motivele recursului cu argumentarea ilegalităţii hotărârii atacate şi solicitările recurentului, cu indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 CPP invocate în recurs şi în ce constă problema de drept de importanţă generală abordată în cauza dată;
  • formularea propunerilor privind hotărârea solicitată;
  • data declarării recursului şi semnătura recurentului.
Care sunt actele procedurale preparatorii ale instanţei de recurs? După primirea cererii, instanţa de recurs îndeplineşte următoarele acte procedurale preparatorii:
  • verifică dacă cererea îndeplineşte cerinţele privind conținutul cererii de recurs prevăzute în art. 430 CPP. În cazul în care cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, printr-o încheiere semnată de preşedintele sau vicepreşedintele Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie, o restituie recurentului, oferindu-i un termen de 30 de zile pentru înlăturarea neajunsurilor şi depunerea unei noi cereri de recurs. Dacă recurentul nu înlătură neajunsurile, cererea de recurs se consideră nedepusă;
  • solicită dosarul de la instanţa respectivă şi expediază celorlalte părţi copia de pe recurs, solicitându-le să depună, în termen de până la 30 de zile, o referinţă privind opinia lor asupra recursului declarat;
  • desemnează un judecător pentru a pregăti cauza spre judecare şi fixează data şedinţei de judecată pentru examinarea admisibilităţii recursului, făcându-se menţiune despre aceasta pe pagina web a Curţii Supreme de Justiţie;
  • fixează termenul pentru întocmirea raportului. Termenul întocmirii raportului nu poate fi mai mare de 3 luni pentru cauzele cu inculpaţi minori sau deţinuţi în stare de arest şi nu mai mare de 6 luni pentru celelalte cazuri;
  • judecătorul raportor verifică dacă recursul îndeplineşte cerinţele de formă şi de conţinut pentru depunerea lui, dacă temeiurile invocate se încadrează în prevederile legii, indică jurisprudenţa în problemele de drept aplicabile la soluţionarea hotărârii atacate.
Autor: Tudor Osoianu, avocat, doctor în drept, conferențiar universitar, Sursa: „Căile de atac în procesul penal. Îndrumar pentru avocaţi”, ABA ROLI Moldova