Avocații care participă la ședințe de judecată la Curtea de Apel Chișinău, rămân în continuare fără un spațiu destinat pentru activitatea lor, deși sediul a fost recent reconstruit. Abia după trei săptămâni de la solicitarea Uniunii Avocaților de a identifica un spațiu pentru avocați în incinta Curții de Apel Chișinău, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel Chișinău și Ministerul Justiției au venit cu un răspuns. Acestea susțin că, în prezent, Curtea de Apel este în proces de pregătire a spațiilor predestinate avocaților. Vicepreședintele Curții de Apel Chișinău, Iurie Iordan susține că spațiile destinate avocaților sunt amplasate la etajul doi al blocului vechi. Potrivit acestuia, deocamdată birourile nu sunt finisate, astfel încât apărătorii să le poată utiliza. Chiar dacă sediul Curții de Apel Chișinău a fost recent reconstruit, nu au fost create condiții pentru munca avocaților, care participă la ședințele de judecată în această instanță. Astfel, apărătorii nu au o sală de așteptare, unde să își poată face notițe, fixa argumente pentru a le prezenta magistraților sau să își revizuiască pledoariile. Totodată, aceștia nu dispun de un vestiar unde să își îmbrace robele. Amintim că, de la 1 ianuarie 2017, toate procesele de judecată de la Curtea de Apel Chișinău au loc doar în incinta sediului de pe strada Teilor, 4, după ce sediul a fost renovat. Pentru lucrările de renovare, dar și pentru extinderea spațiului s-au cheltuit aproximativ 82 de milioane de lei. Banii au fost alocați din bugetul de stat. Astfel, instanța dispune de o suprafață de peste 9.300 metri pătrați. „Lucrările de reconstrucție au fost proiectate și realizate astfel încât să fie respectate toate rigorile pentru a asigura buna funcționare a instanțelor”, declara atunci purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Chișinău, Octeabrina Popa.