Parlamentul examinează astăzi, în lectură finală, modificarea și completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova. Astfel, medierea judiciară ar putea deveni o modalitate obligatorie de soluționare amiabilă a pretențiilor adresate instanței, cu ajutorul și sub conducerea acesteia, în cazurile ce țin de:
  • protecția consumatorilor;
  • litigiile de familie;
  • litigiile privind dreptul de proprietate asupra bunurilor între persoane fizice și/sau juridice de drept privat;
  • litigiile de muncă;
  • litigiile care rezultă din răspunderea delictuală;
  • litigiile succesorale;
  • litigiile civile a căror valoare este sub 50 de mii de lei, cu excepția litigiilor în care s-a pronunțat o hotărâre executorie de intentare a procedurii de insolvabilitate.
Conform prevederilor, după acceptarea spre examinare a cererii de chemare în judecată, instanța, în termen de 5 zile, va stabili pentru părțile în proces data ședinței de soluționare amiabilă a litigiului. În cadrul acestei ședințe, instanța va informa părțile despre legea aplicabilă litigiului, durata procedurilor, posibilele cheltuieli de judecată și posibila soluție asupra cazului și efectele ei pentru participanții la proces. Completul de judecată va întreprinde măsuri pentru ca părțile să soluționeze pe cale amiabilă litigiul sau unele probleme litigioase și, în acest scop, va putea cere prezentarea lor personală în judecată, chiar dacă sunt reprezentate în proces și le va acorda un termen de conciliere, care nu va depăși 15 zile. În cazul în care părțile vor fi de deacord să soluționeze litigiul amiabil, completul de judecată va pronunța o încheiere prin care va dispune încetarea procesului. Încheierea trebuie să conțină condițiile tranzacției, confirmate de instanță. Dacă una sau ambele părți nu se vor prezenta la ședință sau vor refuza soluționarea disputei pe cale amiabilă ori litigiul nu va putea fi soluționat în termenul prevăzut de legislație, completul de judecată, în termen de 3 zile va emite o încheiere nesusceptibilă de atac cu privire la încetarea procedurii de mediere judiciară. Totodată, va transmite dosarul pentru repartizare aleatorie și examinare conform procedurii contencioase, în alt complet de judecată. Termenul medierii judiciare nu poate depăși 45 de zile de la data la care a fost fixată prima ședință de soluționare amiabilă a litigiului, dacă legea nu prevede altfel. În plan internațional sunt cunoscute două tipuri de mediere: medierea judiciară și medierea extrajudiciară. Autorii inițiativei susțin că medierea judiciară este flexibilă, rapidă și centrată pe soluționarea litigiului. Ea înlătură diverse carențe ale sistemului contradictoriu și reprezintă o alternativă puternică în raport cu un proces care tranșează și mai puțin conciliază. Medierea este perfect adaptată litigiilor care au rezistat tuturor celorlalte forme de înțelegere extrajudiciară. Prin mediere părțile sunt aduse în situația de a-și reasuma litigiul de care s-au desesizat și de a încerca să îl soluționeze potrivit intereselor lor. Anterior, societatea civilă a cerut Parlamentului să nu introducă medierea judiciară civilă obligatorie. Potrivit lor, introducerea medierii judiciare obligatorii în cauzele civile va submina sistemul de mediere instituit prin Legea cu privire la mediere, adoptată în anul 2015.