Premieră pentru Republica Moldova. A fost emis primul ordin de restricție de urgență în privința violenței în familie de către un polițist. Legea prin care polițiștilor li s-a dat dreptul să emită ordine de restricție a intrat în vigoare în data de 16 martie, iar a doua zi o victimă a violenței în familie a fost plasată sub protecție. Este vorba despre un caz care a avut loc în satul Viișoara, raionul Ștefan Vodă. Un bărbat și-a maltratat concubina, iar apelul către autorități a fost făcut de către vecini. Cei doi au un copil de numai patru luni. La fața locului s-au deplasat avocatul victimei, Ion Oboroceanu, asistentul social și polițistul din localitate. ”Am întocmit cererea victimei la fața locului, deoarece exista riscul ca acțiunile de violență să se repete. Ordinul de restriție a fost emis pentru 10 zile”, a declarat Ion Oboroceanu, pentru Bizlaw.md Prin ordinul de restricție, agresorul a fost obligat imediat să părăsească domiciliul și i s-a aplicat interdicția ca să stea la o distanță de cel puțin 200 de metri de victimă. La fel, i-a fost interzisă orice modalitate de comunicare. Avocatul a înaintat un demers de intentare a unui dosar penal pe această cauză, ceea ce s-a și produs, și urmează ca instanța să decidă dacă va emite o ordonanță de protecție pe un termen de 90 de zile. Amintim că prima ordonanță de protecție emisă pentru victimele violenței în familie, de către instanță, a fost emisă în septembrie 2009. Și atunci cazul a fost reprezentat de avocatul Ion Oboroceanu. Ordonanța de protecție este un act legal prin care se aplică măsuri de protecţie a victimei. Prin ordonanță agresorului i se aplică următoarele măsuri:
  • obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuinţa victimei, fără a decide asupra modului de proprietate asupra bunurilor;
  • obligarea de a sta departe de locul aflării victimei;
  • obligarea de a nu contacta victima, copiii acesteia, alte persoane dependente de ea; interzicerea de a vizita locul de muncă şi de trai al victimei;
  • obligarea, până la soluţionarea cazului, de a contribui la întreţinerea copiilor pe care îi are în comun cu victima;
  • obligarea de a plăti cheltuielile şi daunele cauzate prin actele sale de violenţă, inclusiv cheltuielile medicale şi cele de înlocuire sau reparare a bunurilor distruse sau deteriorate;
  • limitarea dispunerii unilaterale de bunurile comune;
  • obligarea de a participa la un program special de tratament sau de consiliere dacă o asemenea acţiune este determinată de instanţa de judecată ca fiind necesară pentru reducerea violenţei sau dispariţia ei;
  • stabilirea unui regim temporar de vizitare a copiilor săi minori;
  • interzicerea de a păstra şi purta armă.