Ministerul Justiției anunță concurs privind selectarea (cu ulterioara aprobare) unei instituții de învățământ superior, care va pregăti administratori autorizați. Astfel, instituțiile urmează să depună proiectele programelor de formare profesională pentru admiterea în profesia de administrator autorizat, elaborate conform prevederilor din articolele 14 și 15 din Legea nr. 161 din 18.07.2014 cu privire la administratorii autorizați. Mai exact, legea prevede că programul de formare profesională pentru admiterea în profesia de administrator are o durată de 12 luni şi constă din instruirea teoretică iniţială şi stagiul profesional. Instruirea teoretică iniţială pentru admiterea în profesia de administrator se efectuează în cadrul Institutului Naţional al Justiţiei sau în instituţiile superioare de învăţământ care oferă instruire în domeniul dreptului  sau al ştiinţelor economice în baza programei aprobate de Ministerul Justiţiei de comun acord cu Ministerul Economiei. Astfel, la elaborarea programului pentru instruirea teoretică inițială a administratorilor autorizați, instituțiile de învățământ urmează să includă disciplinele obligatoriu: dreptul civil, dreptul procesual civil, economia întreprinderii, contabilitatea, insolvabilitatea și dreptul muncii. Scopul programului este pregătirea/perfecționarea resurselor umane pentru desfășurarea activității de administrator al insolvabilității, gestionarea efectivă a întreprinderii în proces de insolvabilitate, indiferent de tipul lor de proprietate și forma juridică de organizare, în corespundere cu prevederile legislației în vigoare. Proiectele programelor de învățământ vor fi depuse la Ministerul Justiției (str. 31 august 1989, nr. 82, bir. 102), până la data de 15 aprilie.