Peste 400 de persoane juridice și întreprinzători individuali inactivi vor fi radiați din oficiu, din Registrul de stat al persoanelor juridice și Registrul de stat al întreprinzătorilor individuali. Într-un anunț publicat în Monitorul Oficial, Camera Înregistrării de Stat a prezentat lista persoanelor juridice inactive și a întreprinzătorilor individuali inactivi în privința cărora din oficiu a inițiat procedura de radiere din Registrul de stat al persoanelor juridice și Registrul de stat al întreprinzătorilor individuali. Astfel, în cazul în care au unele pretenții, creditorii pot depune cererile și creanțele în termen de 2 luni la Camera Înregistrării de Stat. Conform Legii privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali, dacă persoana juridică inactivă și întreprinzătorul individual inactiv nu au datorii la bugetul public naţional, nu dețin mașini de casă și de control cu memorie fiscală, nu sunt fondatori ai unei alte persoane juridice şi nu au filiale şi reprezentanţe, organul înregistrării de stat iniţiază din oficiu procedura de radiere din Registrul de stat a persoanei juridice inactive și a întreprinzătorului individual inactiv. Informația privind lipsa/existența datoriei la bugetul public național se obține de către organul înregistrării de stat din sistemul informațional automatizat al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat ”Contul curent al contribuabilului”, prin intermediul platformei de interoperabilitate instituite de Guvern. În termen de 3 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei de iniţiere a procedurii de radiere din Registrul de stat, organul înregistrării de stat va publica gratuit pe site-ul său oficial şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova un aviz cu privire la iniţierea procedurii de radiere din Registrul de stat a persoanei juridice inactive și întreprinzătorul individual inactiv. Avizul va conţine şi date cu privire la modalitatea şi termenele de înaintare a cererilor de către persoana juridică inactivă și a întreprinzătorului individual inactiv ce urmează a fi radiați, a creanţelor de către creditori sau de către alte persoane interesate, precum şi adresa la care acestea pot fi depuse. Cererile şi creanţele pot fi înaintate nu mai târziu de 2 luni de la data publicării avizului. În termen de 3 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a cererilor şi creanţelor de către persoanele interesate, dacă cereri şi creanţe nu au fost înaintate, organul înregistrării de stat adoptă din oficiu decizia de radiere din Registrul de stat a persoanei juridice inactive și a întreprinzătorului individual inactiv şi îi radiază. În cazul depunerii cererilor şi creanţelor, lichidarea şi radierea din Registrul de stat a persoanei juridice inactive și a întreprinzătorului individual inactiv se efectuează în conformitate cu condiţiile generale prevăzute de lege, organul înregistrării de stat nefiind în drept să decidă din oficiu radierea din Registrul de stat a acestora. Inspectoratul Fiscal Principal de Stat prezintă trimestrial organului înregistrării de stat informația despre persoanele juridice inactive pentru a decide asupra radierii acestora din Registrul de stat. Această procedură de radiere se aplică și față de persoanele juridice care au depus cerere de radiere conform modelului aprobat de organul înregistrării de stat și corespund criteriilor specificate în noțiunea de persoană juridică inactivă, cu excepția faptului că au prezentat dările de seamă fiscale prevăzute de legislație, din ale căror date rezultă că nu au desfășurat activitate de întreprinzător.