Comisia juridică, numiri și imunități va propune plenului Parlamentului proiectul de lege privind inființarea Agenției pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale, pentru vot în lectura a doua. Structura va activa ca organ de urmărire penală, în subordinea Centrului Național Anticorupție. Scopul va fi cel de recuperare a bunurilor provenite din infracțiuni de corupție și de spălare de bani. Agenția va efectua investigații financiare paralele, va evalua și administra bunurile infracționale indisponibilizate, va ține evidența acestora și va negocia repatrierea valorii bunurilor infracționale. În prezent, instituția care a confiscat bunul îl păstrează în depozite și, ulterior, îl predă Inspectoratului Fiscal. Potrivit documentului, bunurile infracționale vor putea fi indisponibilizate prin aplicarea sechestrului de către instanța de judecată, fie prin înghețare, în baza ordinului Agenție. Înghețarea se va dispune în baza solicitării autorităților similare de peste hotare, precum și în cazul existenței riscului ca sechestrarea ulterioară a bunurilor infracționale să fie împiedicată sau zădărnicită și va putea fi aplicată doar pe un termen care nu depășește 15 zile. Bunurile infracționale trebuie să rezulte din infracțiuni săvârșite cu intenție, în special, fiind vorba de îmbogățirea ilicite, infracțiunile de corupție sau asimilate corupției, infracțiunile grave, deosebit de grave sau excepțional de grave, care au cauzat prejudicii în proporții mari sau deosebit de mari. Șeful Agenției va fi selectat în baza unui concurs public desfășurat de CNA și urmează a fi numit în funcție în baza deciziei Colegiului CNA. În cadrul instituție vor activa ofițeri de urmărire penală, experți și specialiști în domeniile contabilitate și audit, ofițeri de investigații speciale, specialiști în alte domenii necesare în vederea realizării atribuțiilor Serviciului. Totodată, documentul prevede că, anual, 3% din valoarea bunurilor confiscate vor fi transferate către bugetului CNA pentru următorul an.