De sărbători avem mai mult timp liber, iar un film bun e cea mai potrivită alegere pentru o relaxare completă. Așa că, dacă nu știți ce film să vizionați, vă venim în ajutor. Am întrebat mai mulți avocați ce filme recomandă, care sunt actorul sau actrița preferată și de ce? BizLaw pic Iulian Pașatii GPIulian Pașatii, avocat, Biroul asociat de avocați ”Gladei și Partenerii”: Filmele preferate, dar și recomandate sunt trilogia ”The Godfather” și ”The Wolf of Wall Street”. Primul – fiindcă creionează impactul viciilor omenești asupra unei familii și a celor ce o înconjoară, iar al doilea – fiindcă este un bun antiexemplu cum să (nu) te comporți atunci când obții succes. Nu aș putea numi un actor sau o actriță preferată, în schimb un regizor bun – poftim: Martin Scorsese, cel puțin pentru ”Shutter Island”. viorica grecuViorica Grecu, avocat: Pentru o devoratoare de filme ca mine e o probă grea să aleg numai un film. M-aș fi bucurat să fi fost îngăduită o lista mai mare, căci așa, trebuie să aleg din mai multe favorite în aceeași măsură. Și-apoi, alegerea a-și fi făcut-o după genuri, categorii, continente, perioade etc. Totuși, accept provocarea. E un exercițiu pasional. O să aleg filmul ”Life is beautiful” (1997) de regizorul Roberto Benigni. Deși pare a fi o poveste naivă, dar e o dramă despre lucrurile simple, de care avem nevoie în viață. E un film care te schimbă un pic, te învață să iubești viața. Viața doar e frumoasă, nu-i așa? Adevărat, nu poți reveni la acest film decât foarte rar și cu o anumită stare de spirit. Nu e la fel cum am revenit eu de atatea ori, încât am pierdut numărul, la un alt film favorit - ”The Bridges of Madison County” (1995) de Clint Eastwood. Cât priveștea actrița preferată, aici mi-e mai ușor, pentru că pe primul loc e incomparabilă Meryl Streep. Când căutați ce să priviți, alegeți orice film cu Meryl Streep, ea poate juca pe oricine și orice. Și nu doar joacă, dar se transformă uimitor în personajul ei. Ea poate ridica chiar și un film cu o dramaturgie mai slăbuță la un nivel remarcabil. Este excepțională. Din filmele cu Meryl Streep e greu să-l alegi pe cel mai bun. Puteți privi, de exemplu, ”Sophie’s Choise” (1982) sau ”The Bridges of Madison County” (1995), sau ”August: Osage County” (2013) cu roluri pur și simplu răvășitoare. Actor. Iarăși e o alegere grea pentru că am mulți actori favoriți în aceeași măsură, dar o să-l numesc pe Tom Hanks. L-aș descrie asemănător cu Meryl Streep prin faptul cum intră în roluri. Nu s-a întâmplat vreodată să ”nu-l cred”, deși, chiar și cu mari actori se mai întâmplă asta în unele filme. Tom Hanks dovedește un simț și un gust deosebit când își alege rolurile. Începând cu capodopera ”Forrest Gump” (1994), urmând cu neîndemnaticii Larry Crowne în filmul cu același nume din 2011 sau Victor Navorski din ”The Therminal” (2004). Dar în ”Bridge of Spies” (2015) cum a jucat? E un actor de geniu. sabinaSabina Cerbu, avocat, Casa de avocatură ”Efrim, Roșca și Asociații”: Filmul preferat este ”O minte sclipitoare”. Este un film american, care a avut premiera în anul 2001. Filmul schițează întâmplări reale din viața matematicianului american deosebit de inteligent John Forbes Nash, care suferea de schizofrenie (lucru care nu l-a împiedicat să câștige premiul Nobel). Actorul preferat este Russle Crowe, e actorul care a jucat într-o serie de filme care după repetate vizualizări încă mă răscolesc, cum ar fi: ”Gladiatorul”, ”Un an bun”, ”Renăscut din cenușă”, ”Robbin Hood” etc. Victor-Pantiru-e1480975501908-770x571Victor Panțâru, avocat, BAA ”Panțâru și Partenerii”: Ce ține de filme cred că este similar cărților, sunt mai multe care m-au marcat, dar ”La vita e bella” cred că se urcă în topuri. Din actori aș spune că Robert de Niro, Tom Hanks și Denzel Washington reușesc să se pătrundă de caracterul personajului pe care îl joacă. Dintre actrițe merită urmărită Kate Backinsale, Natalie Portman și Meryl Streep. Ultima a avut un discurs foarte bun despre responsabilitatea liderilor politici, care trebuie să aibă un comportament exemplar și demn de urmat. Ori, în calitatea lor de lideri dau tonul comportamentului social al persoanelor pentru care ei decid sau doresc să decidă. molosagNatalia Moloșag, avocat, Cabinetul avocatului ”Moloșag Natalia”: Actrița preferată - Julia Roberts, iar drama - ”Erin Brockovich”, cu ea în rolul principal, m-a marcat și profesional. A redat, în rolul său de asistent al avocatului, calitățile cele mai importante de care trebuie să dea dovadă un avocat, mai ales unul public. Întotdeauna am considerat că dacă faci un lucru drept, vei rezolva problema oamenilor, deoarece mai ai și ajutorul celui de sus. sliusarencoDumitru Sliusarenco, avocat: Nu am crezut că este atât de greu să alegi filmul preferat, se pare că am minim vreo 50, depinde mult de problema abordată, gen, dispoziție...off, de multe depinde. Totuși, cel mai emoțional film pentru mine rămâne ”La vita è bella”, iar de când sunt tată filmul acesta a devenit și mai pătrunzător. Despre actori, hm... Nu o să fiu deloc original. Cel mai mult apreciez doi actori, Robert De Niro și Denzel Washington, pentru că joacă mai tot timpul în filme foarte bune, intense. Din actrițe, am una singură care îmi place de ani buni, este Charlize Theron. Nu știu de ce, probabil pentru că este foarte talentată. Îmi plac mult și filmele juridice, despre avocați, procurori, polițiști sau judecători, doar că mai toate nu au nimic în comun cu viața reală, cel puțin din Moldova. ion guzunIon Guzun, consilier juridic, Centrul de Resurse Juridice din Moldova: ”The brave heart” este un film clasic din care am înțeles că persoana poate face sacrificii pentru un vis sau o convingere. Nimic nu poate fi schimbat dacă nu lupți, nu ești strateg, nu faci coaliții, nu ești înțelept, nu faci sacrificii și dacă subestimezi oponentul. Mell Gibson este unul dintre actorii preferați. Cred că este unul dintre puținii actori care nu apare în orice rol. 20170401_213636-e1491075346422-770x435Eugen Fencovschi, avocat: Fără ezitare este ”Lista lui Schindler”. Fiind bazat pe fapte reale, este un exemplu că mărinimia și dorința de a-i ajuta pe cei din jur este soluția și acest fapt ar trebuit să domine, indiferent de timpul în care trăim.   Andrei BivolAndrei Bivol, avocat, BAA ”Hanganu, Tănase și Partenerii”: Filmul ”Evadare din Shawshank” de Frank Darabond, după romanul omonim de Stephen King. Pentru că ne învață că justiția poate să fie nedreaptă, însă adevărul iese întotdeauna la iveala; intelectul și abilitățile interpersonale ne pot ajuta să supraviețuim în mediile cele mai ostile. Și, probabil cel mai important, pentru că ne învață încă odată că răbdarea și persistența poți învinge orice obstacol chiar și zidurile celei mai stricte închisori. Ascuțimea subiectului relatat este amplificată de prestația formidabilă a actorilor, dar și modul spectaculos în care a fost regizat, filmat și montat filmul. La actori am să-l aleg pe Al Pacino, pentru că prin măiestria artistică te poate face să empatizezi cu Michael Corleone, Tony Montana sau însuși Diavolul, care sunt în esență personaje controversate dacă nu chiar detestabile.