În aproape o lună de când și-a reluat activitatea, Colegiul disciplinar al executorilor judecătorești a sancționat doar trei executori judecătorești. Asta deși au fost examinate aproape 100 de acțiuni disciplinare. Astfel, membrii Colegiului au aplicat unui executor judecătoresc sancțiunea de avertisment cu obligația de a se instrui, pe cheltuială proprie, pe o durată de 8 ore academice. Alți doi executori au fost amendați. Secretariatul Colegiului a refuzat să ne spună ce abateri au fost constatate și ce valoare au amenzile aplicate. Potrivit Legii privind executorii judecătoreşti, mărimea amenzii este de la 30 la 600 de unităţi convenţionale, adică de la 1.500 până la 30.000 de lei. Amenda se depune la contul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. Neachitarea acesteia, în termen de 30 de zile, atrage suspendarea de drept a activităţii executorului judecătoresc. Decizia definitivă a Colegiului disciplinar este un document executoriu. Potrivit datelor prezentate de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, la solicitarea BizLaw, mai mult de jumătate din cele 98 de dosare examinate, adică 53, au fost declarate inadmisibile de către Completele de admisibilitate ale Colegiului. Amintim că, Colegiul disciplinar al executorilor judecătorești nu a activat aproape un an, iar în această perioadă s-au adunat peste 170 de plângeri care urmează să fie examinate. Potrivit ultimelor modificări la legislație, termenul în care executorul judecătoresc poate fi tras la răspundere disciplinară a fost extins. Astfel, acesta este de un an de la data când săvârşirea abaterii disciplinare a devenit sau trebuia să devină cunoscută, dar nu mai târziu de doi ani de la săvârşirea acesteia.