Noi modificări ar putea fi operate la Codul contravențional, în contextul reformei instituționale și creării Agenției pentru Supraveghere Tehnică și Inspectoratului pentru Protecția Mediului. Limitele minime și maxime ale sancțiunilor aplicate pentru încălcarea legislaţiei cu privire la patrimoniul cultural și monumentele de for public, au fost ajustate. Potrivit autorilor, modificarea sancțiunilor a fost făcută, astfel, ca să nu fie o diferență exagerată între ele, caz în care pot fi comise abuzuri de către agenții constatatori. Totodată, articolul 119 se completează cu două aliniate, având următorul cuprins:  ”Neexecutarea prescripțiilor privind înlăturarea încălcărilor depistate la întreprinderile sau obiectivele legate de folosirea subsolului, necontestate potrivit legislației cu privire la controlul de stat a activității de întreprinzător, se sancționează cu amendă de la 200 la 400 de unități convenționale, aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 la 6 luni”. Echivalentul în lei va fi de la 10 mii la 20 de mii de lei. Efectuarea lucrărilor de extragere a substanțelor minerale utile în lipsa planurilor anuale de dezvoltare a lucrărilor miniere și/sau în lipsa normativelor pierderilor de substanțe minerale utile coordonate conform legislației în vigoare, se sancționează cu amendă de la 300 la 500 de u.c., aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 la 6 luni. De asemenea, sunt propuse amendamente prin care se dorește delimitarea încălcării regulilor de evidență, transport, păstrare, utilizare și înhumare a preparatelor biologice și chimice de aceleași încălcări referitoare la alte substanțe toxice, utilizate în agricultură. Astfel, aceste contravenții vor fi constatate, în primul caz, de Inspectoratul pentru Protecția Mediului, iar în al doilea caz - de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Codul contravențional se completează cu un nou articol - Articolul 2491: ”Încălcarea legislației și reglementărilor privind accesul pe proprietăți și utilizarea partajată a infrastructurii asociate rețelelor publice de comunicații electronice”. Această completare a fost propusă în vederea implementării prevederilor Legii privind accesul pe proprietăți și utilizarea partajată a infrastructurii asociate rețelelor publice de comunicații electronice. În proiectul de lege se propune o nouă redacție a dispoziției art. 358, prin care sunt individualizate faptele, care constituie încălcări ale legislației în domeniul apărării împotriva incendiilor și pentru care pot fi aplicate sancțiuni, astfel ca să fie evitate abuzurile agenților constatatori în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor legale. Acestea sunt:
  • neafișarea planurilor (schemelor) de evacuare a persoanelor în caz de incendiu în locuri vizibile;
  • neasigurarea salariaților obiectivului cu instrucțiuni privind măsurile de apărare împotriva incendiilor;
  • blocarea căilor de acces la obiectiv, a căilor și ieșirilor de evacuare, a accesului la rețelele de apă pentru stingerea incendiilor, tehnica pentru stingerea incendiilor și la mijloacele de primă intervenție în caz de incendiu;
  • încălcarea normelor de apărare împotriva incendiilor la dotarea și întreținerea rețelelor de apă pentru stingerea incendiilor, instalațiilor automate de prevenire, stingere și evacuare a fumului, tehnicii pentru stingerea incendiilor și a mijloacelor de primă intervenție în caz de incendiu.
Competența de constatare a contravențiilor de către Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Tehnică a Obiectelor Industriale Periculoase, Inspecția de Stat în Construcții, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Geodezică, Tehnică și de Regim, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale trece în competența Agenției pentru Supraveghere Tehnică. În scopul evitării dublării competențelor, organele de poliție au fost excluse din lista agenților constatatori, pentru contravențiile ce vor fi constatate de Agenția pentru Supraveghere Tehnică. În același timp, poliția va avea calitatea de agent constatator pentru falsificarea informației despre starea și folosirea terenurilor, care în redacția actuală se constată de către Inspectoratul Ecologic de Stat. Inspectorii de muncă din cadrul Agenției pentru Supraveghere Tehnică vor constata contravențiile în domeniul siguranței ocupaționale în toate domeniile de activitate, inclusiv pentru autoritățile administrației publice centrale și locale, cu excepția instituțiilor de drept. Inspectoratul pentru Protecția Mediului va constata contravențiile care erau de competența Inspectoratului Ecologic de Stat, Agenției pentru Geologie și Resurse Minerale și Agenției ”Moldsilva”. O modificare importantă se referă la transferul de competență în ceea ce privește constatarea contravențiilor în domeniul comunicațiilor electronice, poștale și al tehnologiei informației de la Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor la Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației, autoritate ce are funcții de control al domeniului respectiv. Inspectoratul Energetic de Stat va fi absorbit de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică și competența de constatare a contravențiilor în domeniul aferent se transferă Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.