Consiliul Superior al Magistraturii continuă să scoată la concurs locuri vacante de judecător în diferite instanțe, printre care Curtea Supremă de Justiție, Curtea de Apel Chișinău, Judecătoria Chișinău, dar și alte instanțe de fond. Astfel, s-a anunțat un loc liber de judecător la CSJ. Pentru a fi numit în această funcție, magistratul trebuie să corespundă cerinţelor prevăzute de Legea cu privire la statutul judecătorului şi să aibă o vechime în muncă în funcţia de judecător de cel puţin 10 ani. Conform Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiție, judecătorii CSJ sunt numiţi în funcţie de Parlament, la propunerea CSM. Ei sunt numiţi în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă - 65 de ani. De asemenea, CSM a anunțat concurs pentru un loc vacant de judecător la Curtea de Apel Chișinău. Potrivit Regulamentului cu privire la criteriile de selecţie, promovare şi transferare a judecătorilor, pentru a fi promovaţi la o instanţă superioară, în acest caz Curtea de Apel, judecătorul trebuie să aibă o vechime în muncă de cel puțin 6 ani. De asemenea, acesta nu trebuie să aibă sancțiuni disciplinare pe parcursul ultimului an, să susțină evaluarea pentru promovarea la o instanţă superioară, confirmată prin hotărârea Colegiului de evaluare a performanţelor judecătorilor. Mai multe locuri vacante de judecător sunt în instanțele de fond. Deși, de la începutul acestui an, la Judecătoria Chișinău au fost numiți cei mai mulți magistrați, CSM a mai anunțat concurs pentru trei locuri de judecător. La fel, s-a anunțat câte un loc vacant de judecător la instanțele din Bălți (sediul Bălți), Edineț (sediul Dondușeni), Drochia (sediul Glodeni), Căușeni (sediul Căușeni), Cahul (sediul Cantemir), Orhei (sediul Rezina). Amintim că, la sfârșitul anului trecut, mai mulți judecători au demisionat. Unul dintre motivele plecărilor din sistem ar fi reforma sistemului de pensii.