Congresul ordinar al avocaților va avea loc pe 30 iunie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Uniunii Avocaților. În cadrul adunării urmează să fie ales un nou președinte al Uniunii Avocaților. De asemenea, delegații vor examina modificarea modului de accedere în profesie. Asta deși, la Congresul de anul trecut, Consiliul UAM a fost împuternicit să modifice normele la acest capitol. De asemenea, în cadrul reuniunii Consiliul urmează să prezinte raportul anual de activitate. De altfel, la raport sunt așteptate toate structurile Uniunii. Astfel, bilanțul abaterilor comise de avocați și măsurile întreprinse în privința acestora va fi prezentat de Comisia pentru etică și disciplină. Totodată, Comisia de licențiere a profesiei de avocat va prezenta raportul anual de activitate, inclusiv rezultatele examenelor de admitere, care a avut loc recent. Și Comisia de cenzori din cadrul Uniunii Avocaților va prezenta activitățile efectuate în decursul anului. Delegații la Congres urmează să aprobe bugetul anual al Uniunii Avocaților pentru anul 2017. Potrivit Legii cu privire la avocatură, Congresul este organul suprem al Uniunii Avocaţilor. Acesta se constituie din avocaţii delegaţi de fiecare barou, conform normei de reprezentare stabilite în statutul profesiei de avocat, şi din membrii Consiliului Uniunii Avocaţilor. Congresul se întruneşte anual în sesiune ordinară, fiind convocat de Consiliul Uniunii Avocaţilor. Barourile sunt obligate să îşi aleagă delegaţii cu cel puţin 10 zile înainte de Congres. Congresul se consideră legal constituit dacă la lucrările lui sunt prezenţi 2/3 din numărul membrilor. Congresul adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Hotărârile Congresului pot fi contestate în modul stabilit de lege.