Banca Comercială Victoriabank are o nouă componență a Consiliului de administrație. Decizia a fost luată la Adunarea Generală a Acționarilor instituției bancare. La ședință au fost prezenți acționarii și reprezentanții acestora ce dețin 89,63 la sută din numărul de acțiuni cu drept de vot. Decizia vine după ce, anul trecut, a fost aleasă componența Consiliului de administrație pentru patru ani. Potrivit unui comunicat al Victoriabank, în componența Consiliului de administrație au fost alese următoarele persoane:
  • Ryan N. Gavin,
  • Octavian Ionuț Pătrăhău,
  • Dinu Gherasim,
  • Ion Prisăcaru,
  • Victor Țurcan,
  • Igor Balan,
  • Igor Spoială.
În luna iulie 2016, la Adunarea acționarilor, a fost ales Consiliul de administrație al băncii pentru patru ani. În componența aleasă acum nu se mai regăsesc Sergey Lobanov și Andrei Cojocaru, aceștia fiind înlocuiți cu Dinu Gherasim și Igor Balan. Una dintre persoanele excluse, Sergey Lobanov, este beneficiarul pachetului de 39,20 la sută din acțiuni, deținute de Insidown LTD. În același timp, Adunarea Generală a Acționarilor a aprobat direcționarea profitului obținut în anul 2016, de peste 220 de milioane de lei, la creșterea capitalului băncii, inclusiv la formarea rezervelor generale pentru riscuri bancare și normativele de repartizare a profitului pentru anul 2017. La ședință, acționarii au reconfirmat societatea Moore Stephens KSC în calitate de auditor extern al Băncii pentru anul 2017 și au stabilit cuantumul retribuțiilor serviciilor ei și a Comisiei de Cenzori. De asemenea, Adunarea Generală a Acționarilor a aprobat modificările și completările în Statutul Băncii, în Regulamentul Consiliului de Administrație al Băncii și a aprobat în redacție nouă Regulamentul Comisiei de Cenzori Victoriabank.