Casa Națională de Asigurări Sociale a făcut publică lista agenților economici care vor fi verificați în trimestrul III al acestui an. Astfel, aproape 1.200 de contribuabili vor fi controlați de CNAS. Conform listei, majoritatea celor care urmează să fie verificați sunt agenți economici. Mai exact, este vorba de circa 800 de companii. La fel, vor fi verificați și plătitorii de contribuţii care nu practică activitate de întreprinzător, aproape 400 de instituții. Graficul controalelor planificate pentru trimestrul III al anului 2017 poate fi găsit aici. Conform art. 49 al Legii privind sistemul public de asigurări sociale, CNAS exercită îndrumarea şi controlul privind aplicarea dispoziţiilor legale de către structurile sale teritoriale, inclusiv de către fondurile de asigurări sociale, precum şi de către persoanele fizice şi juridice cărora le revin drepturi şi obligaţii ce decurg din prezenta lege. La fel, Casa Națională controlează veridicitatea dărilor de seamă referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat, corectitudinea utilizării mijloacelor virate la bugetul asigurărilor sociale de stat (prestaţii de asigurări sociale şi alte plăţi prevăzute de legislaţie), dar și autenticitatea actelor, eliberate de organele abilitate, ce confirmă stagiul de cotizare şi venitul asigurat. Pentru mai multe informații privind efectuarea controalelor, citiți articolul Cum ne protejăm de controale de stat abuzive.