6 dintre cei 13 candidați, care concurează pentru funcțiile de juriști secunzi la Grefa CtEDO, au promovat proba scrisă și au fost admiși la interviu. După cea de-a doua probă, vor fi selectate doar trei persoane. Potrivit Ministerului Justiției, la etapa a doua a concursului au fost admiși următorii candidați: Ruxanda Revencu, Tatiana Iurco, Lilian Apostol, Carolina Vicol, Cornel Sotnic și Igor Selchin. Interviul va avea loc la data de 5 iulie 2017, cu începere de la ora 13:00, la sediul Ministerului Justiției, bir. 227. Amintim că, Ministerul Justiției a anunțat organizarea concursului pe 31 mai 2017, pentru selectarea a trei juriști secunzi la Grefa CtEDO. Inițial, și-au depus dosarele 20 de candidați, însă, doar 13 au fost admiși la proba scrisă. Juriștii delegați vor fi implicați în lucrările Grefei și vor acorda asistență în cazul cererilor adresate împotriva țării noastre. Ei nu vor fi angajați ai CtEDO sau ai Consiliului Europei. Durata inițială a contractului va fi de un an, cu posibilitatea de a fi prelungit pe un nou termen. Condițiile de remunerare, garanțiile sociale și alte plăți compensatorii vor fi stabilite, în exclusivitate, printr-un acord individual al persoanei selectate cu Guvernul Republicii Moldova.