Proiectul de modificare și completare a Codului civil introduce articole noi privind dreptul creditorului la repararea prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligației contractuale sau extracontractuale. Conform documentului, dobânda pe dobândă va fi interzisă, dar se va introduce dobânda de întârziere pentru obligații nepecuniare. Conform art. 62312, creditorul va avea dreptul la despăgubiri pentru întregul prejudiciu cauzat prin neexecutarea obligaţiei, cu excepţia cazului în care debitorul demonstrează că neexecutarea este justificată (art. 602 în redacția actuală a Codului civil). Totuși, despăgubirile vor acoperi doar prejudiciul suferit de creditor care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării. Prejudiciul cuprinde prejudiciul patrimonial şi nepatrimonial (moral). Debitorul va răspunde pentru fapta reprezentantului său şi a persoanelor cărora le-a încredinţat executarea obligaţiei în aceeaşi măsură ca pentru propria faptă. Un mecanism de determinare a despăgubirilor, frecvent invocat în practică, este calcularea dobânzii de întârziere în executarea obligaţiilor pecuniare (art. 619 în redacția actuală). Potrivit art. 62320 alin. (1), în cazul în care o sumă de bani nu va fi plătită la scadenţă, creditorul va avea dreptul la dobândă de întârziere pentru suma respectivă din data imediat următoare scadenței plății până la data în care s-a efectuat plata, la rata prevăzută de alin. (2) ori o altă rată prevăzută de dispoziţiile legale speciale. Din formularea respectivă rezultă că dobânda legală de întârziere va curge chiar și după depunerea acțiunii în justiție și doar plata va opri curgerea ei. Potrivit alin. (2) rata dobânzii de întârziere va fi egală cu rata prevăzută la art. 585 plus cinci puncte procentuale pe an, în cazul în care debitorul este un consumator, sau nouă puncte procentualepe an, în celelalte cazuri. Cu toate acestea, dacă, înainte de scadenţă, obligaţia pecuniară era purtătoare de dobândă prevăzută de contract, în scopul determinării ratei dobânzii de întârziere, creditorul va putea înlocui rata prevăzută la art. 585 cu rata dobânzii prevăzute de contract. Așadar, dacă dobânda contractuală la un credit de consum este 10% anual, creditorul va putea cere, pe durata întârzierii restituirii sumei de bază a împrumutului, o dobândă de întârziere de 15% anuale. Reamintim că, la art. 268, proiectul exclude prescripţia de 6 luni la încasarea penalităţii. O asemenea prescripţie nu se regăseşte în alte sisteme de drept (nici în Europa şi nici în Federaţia Rusă) și creează probleme de distincţie dintre penalitate şi dobânda legală de întârziere. Jurisprudența actuală, care admite încasarea cumulativă a acestora, duce la o dublă despăgubire a creditorului și împovărează nejustificat debitorul. În acest context, alin. (4) al art. 62320 clarifică faptul că creditorul poate opta între penalitate şi dobândă legală de întârziere, dar nu le poate cumula decât în prezenţa unei clauze penale punitive. De asemenea, se păstrează dreptul de a insera clauze penale exclusive, adică care limitează răspunderea doar la dobândă legală de întârziere sau penalitatea contractuală. Art. 62321 din proiectul de modificare a Codului civil va interzice anatocismul (dobânda pe dobândă), dar va permite capitalizarea dobânzilor dacă s-a prevăzut expres, și numai pentru dobânzi scadente cel puţin 12 luni. Mai exact, dobânda, dobânda de întârziere sau, după caz, penalitatea se va calcula numai asupra sumei de bază a obligaţiei pecuniare (capitalului). Dobânda de întârziere sau, după caz, penalitatea nu se poate capitaliza. Art. 62322 introduce dobânda de întârziere pentru obligații nepecuniare și stabilește că, în cazul în care o obligaţie de a da sau de a face, alta decât una de a plăti o sumă de bani, nu este executată la scadenţă, creditorul va avea dreptul la dobândă de întârziere asupra echivalentului în bani al părţii neexecutate a obligaţiei, din data imediat următoare scadenței până la data executării corespunzătoare, la rata prevăzută de art. 585 ori o altă rată prevăzută de dispoziţiile legale speciale. Dacă obligaţia neexecutată are o obligaţie corelativă pecuniară, mărimea acestei obligaţii corelative va constitui echivalentul în bani a obligaţiei neexecutate. Dacă s-a stipulat o clauză penală, creditorul va putea cere, la alegere,fie dobânda de întârziere calculată conform prevederilor legii, fie penalitatea. De asemenea, creditorul va putea cere despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în partea neacoperită de dobânda de întârziere.