Datorii persoanelor fizice și ale celor juridice către stat, de până la 10 lei, care vor exista în sold la sfârșitul fiecărui an fiscal de gestiune, vor fi anulate. Prevederea este inclusă în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2018. În acest sens, Codul fiscal va fi completat cu noi prevederi, iar stingerea datoriilor prin anulare se va face individual de fiecare instituție în parte. O altă modificare, care se propune pentru anul 2018, se referă la încasarea banilor de pe conturile bancare ale contribuabilului. În prezent, Codul fiscal prevede că în cazul în care contribuabilul nu deține bani în contul său bancar pentru stingerea, totală sau parțială, a obligațiilor fiscale, banca remite Serviciului Fiscal de Stat, informația privind executarea ordinului incaso. În cazul suspendării operațiunilor la contul bancar pentru nestingerea obligației fiscal, instituția financiară informează SFS despre înscrierea în contul contribuabilului a banilor. Propunerea este ca aceste prevederi să fie valabile în cazul în care contribuabilul va avea în contul bancar mai mult de 100 de lei. Ministerul Finanțelor mai propune ca ridicarea sechestrului de pe bunuri să se facă și în cazul intentării procedurii de insolvabilitate. În prezent, sechestrul poate fi ridicat în următoarele cazuri:
  • stingerii, totale sau parţiale, a obligaţiei fiscale şi al recuperării de către contribuabil a cheltuielilor de executare silită;
  • stingerii, totale sau parţiale, a obligaţiei fiscale şi al recuperării cheltuielilor de executare silită prin alte modalităţi de executare silită;
  • necesităţii sechestrării unor alte bunuri, solicitate pe piaţă, în vederea urgentării plăţii restanţelor;
  • înstrăinării sau dispariţiei bunurilor;
  • imposibilităţii comercializării bunurilor;
  • emiterii unei decizii în acest sens de către autoritatea care examinează plângerea dacă se încalcă procedura de sechestrare;
  • încheierii cu Serviciul Fiscal de Stat a contractului privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale cu recuperarea până la semnarea contractului a cheltuielilor legate de executarea silită suportate anterior semnării contractului;
  • emiterii unei încheieri/hotărîri a instanţei de judecată.
La capitolul urmărirea datoriei debitoare, se propune micșorarea termenului acordat debitorului, până când SFS va aplica executarea silită a obligațiilor fiscale. Mai exact, dacă suma datoriei contribuabilului a fost confirmată sau dacă ea a fost infirmată fără anexarea documentelor confirmative, precum și la expirarea a trei zile de la primirea somației nu a fost oferit un răspuns SFS-ului, instituția va fi în drept să aplice debitorului executarea silită a obligației fiscale. În prezent, termenul de răspuns la somație, este de 10 zile. În același timp, amenzile de 3.000 de lei pentru neprezentarea, prezentarea tardivă a informației și/sau prezentarea informației neautentice, vor fi abrogate. Recent, Serviciul Fiscal de Stat a trimis o scrisoare unui contribuabil din Capitală, prin care l-a informat că are o datorie de 0,14 lei, către bugetul de stat. Cetățeanul a postat scrisoarea pe rețelele de socializare, iar acest lucru a stârnit nemulțumirea internauților. sfs datorie