Un angajat al Serviciului Protecție Civilă și Situații Excepționale a fost sancționat disciplinar, pentru că și-a schimbat medicul de familie. Acesta s-a ales cu avertisment, pentru că nu a primit îngrijiri medicale de la Serviciul Medical al Ministerului Afacerilor Interne. Fiind bolnav, nu s-a putut deplasa la 70 de kilometri de domiciliu, pentru a merge la medic și s-a adresat la doctorul din localitate. Nemulțumit de decizia superiorilor, s-a adresat în instanță cu cererea de a-i fi anulată sancțiunea. El a motivat că impunerea angajaților Serviciului Situațiilor Excepționale, de a se adresa doar la medicii MAI, crează foarte multe obstacole. Mai exact, reclamantul activează în zona de nord a țării, iar cea mai apropiată instituție a Serviciului medical al MAI se află la o distanță de 70 de kilometri, în orașul Edineț, și la 133 de kilometri, în municipiul Chișinău. Reclamantul a mai indicat că pentru a primi ajutor medical în caz de urgență, persoana bolnavă trebuie să găsească un mijloc de transport, să cheltuiască banii proprii. Și asta pentru ca nu au posibilitatea de a chema medicul la domiciliu, deoarece medicii Serviciului medical al MAI nu pot veni la pacienții bolnavi. Reclamantul, fiind bolnav, s-a adresat la medicul de familie de la domiciliu, la care a depus și cererea pentru a întregistra polița medicală. Acesta consideră că acțiunile sale nu pot fi catalogate drept încălcări ale disciplinei muncii sau a legislației. Răspunderea disciplinară intervine în cazurile de îndeplinire necorespunzătoare a atribuţiilor şi de încălcare a disciplinei de serviciu. În viziunea reclamantului, schimbarea medicului de familie nu poate fi calificată ca necorespundere a atribuţiilor de serviciu sau ca încălcare a disciplinei de serviciu, nu există careva efecte sau consecinţe negative şi grave pentru interesele statului şi ale societăţii. Instanța de fond a respins cererea sa ca fiind tardivă. Acesta s-a adresat la Curtea de Apel, care a casat hotărârea instanței de fond și a emis alta nouă, prin care ordinul de sancționare a fost anulat. Decizia este definitivă şi executorie, dar cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justiţie în termen de două luni.