O singură persoană s-a arătat interesată de cele două locuri disponibile, din partea reprezentanților societății civile, în Colegiile de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii. Este vorba de Sergiu Beșliu, care a depus cereri de participare la concursurile pentru suplinirea funcţiei de membru al Colegiului de evaluare a performanțelor judecătorilor și de membru al Colegiului pentru selecția și cariera judecătorilor. Potrivit informațiilor din CV, în prezent, Sergiu Beșliu este jurist în cadrul unei firme. Anterior, acesta a fost ofițer de informații în cadrul Serviciului de Informații și Securitate. În perioada august 2008 -octombrie 2012, el a fost audient al Institutului Național al Justiției (candidat la funcția de judecător). Potrivit legislației, în calitate de membru al Colegiilor de pe lângă CSM, din rândul societăţii civile, poate fi aleasă o persoană care se bucură de o reputaţie ireproşabilă şi un statut bun în societate. De asemenea, această persoană nu este deputat în Parlament sau consilier în autoritatea administraţiei publice locale, nu face parte din partide şi/sau nu desfăşoară activităţi cu caracter politic, inclusiv pe perioada detaşării din funcţie, și nu a fost concediată din organele de drept din motive compromiţătoare.