Mai mult de 38 de mii de moldoveni s-au împrumutat anul trecut de la asociaţiile de economii şi împrumut (AEÎ). Cifra este în creștere cu 3,8 % față de anul 2015. Astfel, AEÎ au înregistrat un profit net în mărime de 31,4 milioane de lei sau cu 40,2 la sută mai mult. Potrivit Raportului anual privind activitatea CNPF și funcționarea pieței financiare atât numărul beneficiarilor de împrumut, cât și numărul membrilor, şi numărul depunătorilor de economii au înregistrat o creștere comparativ cu anul 2015. Numărul membrilor AEÎ s-a majorat cu 2.902 persoane sau cu 2,3%, iar numărul depunătorilor de economii a înregistrat o creștere de 965 de persoane sau cu 17,2 %. În același timp, numărul beneficiarilor de împrumuturi a constituit 38.044 de persoane, majorându-se cu 1.398 persoane sau cu 3,8% faţă de mărimea indicatorului înregistrată la situația din anul precedent. În 2016, nivelul valorii medii a împrumutului a ajuns la 13.784 lei, înregistrând o majorare cu 1.802 lei sau cu 15 % faţă de 2015. În aceeaşi perioadă, valoarea medie a economiilor atrase sub formă de depuneri, ce revine unui membru depunător, a constituit 45.993 lei, înregistrând o majorare în mărime de 7.820 lei sau cu 20,5%. Majoritatea împrumuturilor acordate sunt cu scadenţă de până la un an și au fost oferite în domeniul agriculturii și industriei alimentare. Volumul consolidat al activelor AEÎ a constituit 633,2 milioane lei sau cu 114,6 milioane lei mai mult comparativ cu 2015. În volumul total al activelor 80,5 % revine AEÎ ce deţin licenţă de categoria B. Anul trecut, au deţinut licenţă de categoria A și B 288 AEÎ, dintre care 283 au desfășurat activitate.