Un bărbat a cerut depăgubiri morale și materiale în mărime de 10 milioane de lei pentru că, din partea Direcției Urmărire Penală a Inspectoratului General de Poliției, a primit un răspuns în limba română. Acesta s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Dicriminării și Asigurarea Egalității, motivând că a fost discriminat pe criteriu de limbă. Și asta pentru că, a solicitat informații în limba rusă. Reclamantul a cerut instanței să constate faptul discriminării, iar Direcția urmărire penală să-și repare ”greșeala”. La fel, bărbatul este nemulțumit că membrii Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării nu i-au admis plângerea depusă. Nemulțumirea acestuia constă și în faptul că instituția nu a întreprins măsuri pentru obținerea probelor necesare, astfel încât plângerea sa să fie examinată multiaspectual. Reclamantul susține că membrii Consiliul nu au întocmit un dosar cu privire la discriminare și nu i-au asigurat accesul la acel dosar. Bărbatul a solicitat să fie anulată decizia de inadmisibilitate, emisă de Consiliul, și încasarea sumei de 10 milioane de lei. Totuși, acesta a pierdut în toate instanțele.