Autor: Viorel Iustin, șef Direcție Brevete, AGEPI Există date și informații cu caracter economic care, deși nu constituie secrete de stat și nici nu fac obiectul unei invenții, totuși, nu sunt destinate publicului. Aceste date şi informaţii trebuie păstrate cu stricteţe, deoarece, chiar dacă nu sunt de valoarea secretelor de stat sau a informaţiei de brevet, ele vizează importante interese ale economiei naţionale, deoarece ţin de secretul comercial sau know-how-ul unui sau altui agent economic. Legea cu privire la secretul comercial stipulează că prin secret comercial se înţeleg informaţiile ce nu constituie secret de stat, care ţin de producţie, tehnologie, administrare, de activitatea financiară şi de alte activităţi ale agentului economic, date a căror divulgare (transmitere, scurgere) poate să aducă atingere intereselor lui. Informaţiile ce constituie secret comercial sunt proprietate a agentului antreprenoriatului sau se află în posesia, folosinţa sau la dispoziţia acestuia în limitele stabilite de el în conformitate cu legislaţia. Divulgarea unor astfel de date sau informaţii, fie de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, fie de cel care a ajuns să le cunoască în orice alt mod, reprezintă o ameninţare pentru agentul economic respectiv. Păstrarea secretului comercial constituie o obligaţie morală, patriotică şi juridică atât pentru persoanele care îl cunosc în virtutea unor circumstanţe obiective, cât şi pentru orice persoană care a ajuns să îl cunoască într-un fel sau altul. Divulgarea unui secret comercial reprezintă un pericol social foarte serios, fapt ce justifică incriminarea şi sancţionarea ei în legea penală. Prin incriminarea acestei fapte ca infracţiune se urmăreşte apărarea atât a avutului public, cât şi a celui privat. Pentru ca o afacere să fie una de succes, este necesar ca, în condiţiile unei economii de piaţă, orice act de creativitate să fie cât mai bine protejat. Secretul comercial este o formă de proprietate industrială extrem de valoroasă, care este însă adeseori trecută cu vederea. În cadrul juridic de protecţie a proprietăţii industriale, secretului comercial i se acordă prioritate în situaţiile în care nu este posibilă protecţia prin alte modalităţi, de exemplu, prin brevet, ori atunci când nu este dorită dezvăluirea soluţiei tehnice folosite. Brevetarea oferă garanţia de deţinere a dreptului asupra invenţiei și asigură posibilitatea de a interzice utilizarea invenţiei de către terţi. Anume brevetabilitatea asigură progresul tehnico-ştiinţific, în cazurile în care instituţia secretului comercial nu oferă o protecţie suficientă. În conformitate cu doctrina juridică, literatura de specialitate şi reglementările internaţionale, proprietatea industrială cuprinde următoarele categorii:

• creaţii intelectuale industriale (invenţiile, modelele de utilitate, desenele şi modelele industriale, brevetele privind noile soiuri de plante, topografiile circuitelor integrate, know-how-ul);
• semne distinctive ale activităţii industriale (marcă de fabrică, de comerţ sau servicii, indicaţiile geografice);
• concurenţa neloială.

Din clasificarea se observă clar că know-how-ul, adică secretul comercial, şi concurenţa neloială sunt două părţi componente diferite ale proprietăţii industriale. Elemente de know-how (secretul comercial) pot fi regăsite pe întreg procesul industrial, de la alegerea materiilor prime până la desfacerea produselor finite. Secretul comercial ţine de planul dinamic al oricărui proces de producere, fiind în continuă evoluţie pe măsură ce asimilează noi tehnici experimentale. Gradul de competitivitate al unei companii depinde, în mare măsură, de capacitatea acesteia de a dobândi acce- sul la fluxurile externe de know-how şi de a proteja drepturile de proprietate industrială aferente. Doctrina şi practica de common law defineşte secretul comercial (en. ”Trade secret”) ca pe orice informaţie utilă într-o activitate comercială şi care oferă unei companii posibilitatea de a obţine avantaje faţă de concurenţi. Aceasta poate fi o formulă pentru un produs chimic, un procedeu de fabricare, planul unei maşini sau chiar şi o listă de clienţi. În dreptul american, de exemplu, secretele comerciale sunt foarte bine reglementate prin legea privind spionajul economic (en. ”Economic Espionage Act”), care atribuie secretului comercial toate tipurile şi formele sub care sunt prezentate informaţiile ştiinţifice, tehnice, economice, financiare, inginereşti sau de afaceri, inclusiv tipare, redactări, proiecte de programe sau coduri, indiferent dacă sunt tangibile şi indiferent de modul în care sunt alcătuite, memorizate sau stocate fizic, electronic, grafic, fotografic sau în scris, dacă:

• deţinătorul lor legal a luat măsuri rezonabile de a păstra aceste informaţii secrete;
• informaţiile au căpătat o valoare economică independentă, reală sau potenţială prin faptul că nu sunt în general cunoscute sau nu sunt uşor accesibile publicului prin mijloace obişnuite.

Titular al unui secret comercial este considerat fie cel care l-a dezvoltat, fie proprietarul afacerii de care se leagă secretul comercial în cauză. Pentru a ne plasa în ipoteza celei de-a doua situaţii, deci, pentru ca angajatorul să fie titularul secretului comercial, trebuie îndeplinite alternativ următoarele condiţii: fie angajatul desfăşoară în cadrul unităţii o activitate creatoare, conform abilităţilor de serviciu, obligându-se prin contract să nu divulge sau să nu folosească secretul comercial pe care îl deţine, fie că la dezvoltarea conceptului au participat mai mulţi angajaţi. Fenomenul protecţiei secretului comercial în Republica Moldova Economia Republicii Moldova este o economie de piaţă, iar statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei şi a secretului comercial, totodată, art. 9 al Constituţiei prevede că ”statul ocroteşte proprietatea, care este publică şi privată, unde ea se constituie din bunuri materiale şi intelectuale". Pentru ca know-how-ul să constituie secret comercial, el trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

• să aibă valoare reală sau potenţială pentru antreprenor;
• să nu fie notoriu sau accesibil;
• să corespundă măsurilor de păstrare a confidenţialităţii, luate de antreprenor prin aplicarea sistemului de clasificare a informaţiilor, prin elaborarea regulamentelor interne de secretizare, marcare corespunzătoare a documentelor şi a altor purtători de informaţie, prin secretizarea lucrărilor de cancelarie;
• să nu constituie secret de stat şi să nu fie protejat de dreptul de autor şi de brevet;
• să nu conţină informaţii negative despre activitatea persoanelor fizice şi juridice, ce ar putea atinge interesele statului.

În calitate de obiecte ale secretului comercial pot fi interesele economice şi informaţiile tăinuite intenţionat despre diferitele aspecte şi domenii ale activităţii economice de producţie, de administrare, tehnico-ştiinţifice, financiare ale agentului economic, a căror protecţie este condiţionată de interesele de concurenţă şi care ar putea periclita securitatea afacerii agentului economic. Secretul comercial posedă anumite caracteristici, şi anume:

1. Are caracter tehnic. Este una dintre trăsăturile esenţiale ale secretului comercial, enunţată în majoritatea lucrărilor de specialitate. Caracterul tehnic trebuie perceput în sens larg, în concordanţă cu tendinţa actuală de extindere a cunoştinţelor utile, virtual, în toate domeniile.
2. Este aplicabil industrial. În Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1883 este stipulată posibilitatea utilizării repetate, cu efecte identice, nu numai în industrie, ci şi în alte ramuri ale economiei, în tot ceea ce presupune rodul activităţii omului. Astfel, a apărut conceptul de know-how comercial, care include studii de piaţă sau tehnici de comercializare, fiind de esenţa contractului de franciză; know-how-ul documentar, care include sisteme bibliografice sau orice alte metode de înregistrare şi gestionare a datelor, altele decât cele informatice; know-how-ul administrativ, care are ca obiect, de exemplu, dispunerea standurilor într-un supermagazin.
3. Poate fi transmisibil. Componentele încorporate sunt transmisibile prin contracte de asistenţă tehnică. Imaterialitatea componentelor know-how- ului reprezintă o modalitate de apărare împotriva spionajului industrial. De la elaborarea formulelor şi până la aplicarea acestora este un drum lung, care nu întotdeauna poate fi urmat întocmai. De exemplu, know-how-ul transmis statului Israel, care conţinea informaţia tehnică secretă referitoare la reactorul avionului Mirage III S, fabricat de compania elveţiană Sulzer Marcel Dassoult, era format din aproximativ 200.000 de documente, ce au încăput în 40 de lăzi (A. Turner, ”The Law of Trade Secrets”, Sweet and Maxwell, London, 1979, append F.Magnin, p.97).
4. Trebuie să fie nou. Secretul comercial se determină exclusiv prin raportarea la persoana care doreşte să achiziţioneze în sistem de cesiune sau licenţă un know-how, ceea ce determină caracterul relativ şi subiectiv al acestuia. Mai mult, în cazul unui contract de schimb de know-how, gradul de subiectivitate se dublează, pentru că sistemul de referinţă nu mai este unic, raportarea făcându-se la nivelul de cunoştinţe al fiecăruia dintre contractanţi. Departe de accesiunea din materia brevetelor, dar suficientă pentru a suscita interesul economic, noutatea know-how-ului poate consta doar într-o nouă modalitate de angrenare a elementelor, nefiind necesară noutatea integrală a componentelor.
5. Trebuie să aibă caracter secret. Divulgarea know-how-ului are drept consecinţă diminuarea valorii comerciale şi, dacă know-how-ul ajunge să fie cunoscut prin mijloace ilicite, este necesară angajarea răspunderii juridice a celui ce a săvârșit fapta. Persoana căreia i s-a comunicat un know-how secret, specificându-i-se caracterul secret al informaţiilor, implicit se consideră că s-a angajat să-l păstreze.
6. Secretele comerciale care întrunesc condiţiile de brevetabilitate creează dileme pentru titular: protecţia de facto sau protecţia instituţională, prin brevet? În primul caz, avantajele rezidă în caracterul virtual nelimitat în timp şi efectul imediat al acesteia, evitarea costurilor inerente procedurilor administrative de brevetare, dar şi evitarea divulgării în faţa autorităţilor publice şi a apariţiei breşelor de confidenţialitate.

Elementele ce determină valoarea unui secret al comerţului includ: limita până la care informaţia este cunoscută în afara afacerii; limita până la care informaţia este cunoscută de către angajaţii implicaţi în afacere; limita până la care informaţia este păstrată; valoarea informaţiei pentru afacere şi pentru concurenţă; uşurinţa cu care această informaţie poate fi copiată. Avantajele pe care le oferă secretul comercial:

• Protecţia secretului comercial are avantajul de a nu fi limitată în timp (de exemplu, brevetul de invenţie este limitat printr-un termen de protecţie de până la 20 de ani). Prin urmare, protecţia secretului comercial poate continua la nesfârşit, atât timp cât secretul nu este dezvăluit pentru public;
• Secretul comercial nu implică costuri de înregistrare, spre deosebire de brevetele de invenţie (deşi pot exista costuri ridicate legate de păstrarea informaţiilor confidenţiale);
• Secretul comercial are efect imediat;
• Protecţia secretului comercial nu are nevoie de respectarea formalităţilor, cum ar fi dezvăluirea de informaţii către o autoritate a statului prin depunerea cererii de brevet de invenţie, unde secretul comercial este obligatoriu să fie suficient de clar expus în materialele cererii de brevet de invenţie, conform art. 36 din Legea privind protecţia brevetele de invenţie. Totuşi, protecţia informaţiilor confidenţiale de afaceri, cum este un secret comercial, are și unele dezavantaje, în special atunci când informaţiile îndeplinesc criteriile de brevetabilitate. În conformitate cu Legea privind protecţia brevetelor, pentru ca un obiect să fie înregistrat în calitate de brevet de invenţie, el trebuie cumulativ să îndeplinească trei condiţii, adică să fie industrial aplicabil, să fie nou şi să corespundă criteriului de activitate inventivă.

În cazul în care un secret comercial este încorporat într-un produs inovator, terţii pot să-l descifreze prin desfacere şi analiză, în scopul descoperirii secretului comercial, pentru ca mai apoi să-l poată utiliza. Protecţia secretului comercial în cadrul unui brevet de invenţie nu este prevăzută, deci nu este prevăzut nici dreptul exclusiv de a exclude terţii de la utilizarea comercială a acestuia. Doar brevetele pot oferi acest tip de protecţie.

• Din momentul în care secretul comercial este făcut public, oricine poate avea acces la acesta pen- tru a-l utiliza după necesitate.
• Este mai dificil a pune în aplicare un secret co- mercial decât un brevet. Nivelul de protecţie acordat secretelor comerciale variază semnificativ de la o ţară la alta, însă, în general, această protecţie este considerată ca fiind cu mult mai redusă comparativ cu cea acordată de un brevet.
• Un secret comercial poate fi brevetat de un terţ care a dezvoltat informaţiile relevante prin mijloace legitime.

În contextul evoluţiei fenomenelor juridice în Republica Moldova, conceptual, ”secretul comercial” pare a fi unul dintre produsele cele mai recente ale proprietăţii intelectuale. Ca ţară membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) şi parte a Acordului privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ (TRIPS), Republica Moldova este obligată să acorde protecţie secretului comercial. Art. 39 alin. 1 al Acordului obligă ţările membre să ofere un mijloc rezonabil de protecţie a secretului comercial. Dispoziţiile cuprinse în legile speciale se completează cu reglementările de drept comun, prevăzute în Codul contravenţional, Codul penal, Codul muncii etc. Deşi Constituţia Republicii Moldova şi acordurile internaţionale la care este parte prevăd măsuri penale în cazul neprotejării secretului comercial, Republica Moldova îşi îndeplineşte doar parţial obligaţia, aplicând în cazul divulgării ilicite a secretului comercial răspundere disciplinară, administrativă, dar nu şi penală, după cum prevede art.14 din Legea cu privire la secretul de stat. Problema răspunderii disciplinare şi materiale a angajatului pentru divulgarea informaţiilor comerciale secrete şi pentru alte fapte ce au condus la scurgerea unor astfel de informaţii este reglementată de art. 327 si 328 din Codul muncii şi nu creează dificultăţi de interpretare şi aplicare. În scopul protecţiei efective a secretelor sale comerciale, întreprinderea urmează să elaboreze regulamente interne detaliate privind disciplina informaţională, să prevadă în contractele de muncă clauze speciale privind protecţia informaţiilor confidenţiale ale întreprinderii, să informeze angajaţii despre importanţa protecţiei secretului comercial şi despre răspunderea juridică în cazul divulgării acestuia. Răspunderea administrativă face obiectul art. 107 - ”Obţinerea sau divulgarea informaţiilor care constituie secret comercial, bancar sau fiscal” din Codul contravenţional, care prevede sancţionarea obţinerii sau divulgării unor astfel de informaţii de către o persoană căreia acestea i-au fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute prin atribuţiile de serviciu. Subiecţi ai răspunderii administrative sunt atât angajaţii întreprinderii, cât şi reprezentanţii organelor de control care, în temeiul legii, au acces la informaţiile ce constituie secret comercial al întreprinderilor. Deşi Legea cu privire la secretul comercial prevede şi posibilitatea răspunderii penale pentru divulgare, în Codul penal a fost introdusă o astfel de prevedere abia în 2016 – la capitolul Infracţiuni economice, infracţiunea fiind prevăzută de art. 245. Până la această dată nu am putut afirma că o astfel de răspundere este posibilă. Codul penal din 1961 conţinea o prevedere, în temeiul căreia, în regimul sovietic, o persoană putea fi pedepsită, pentru divulgarea secretelor, cu privaţiunea de libertate. Astfel, conform art. 73, alin. 1, transmiterea sau colectarea în scopul de a transmite unor companii străine sau reprezentanţilor acestora a unor informaţii economice, tehnico-ştiinţifice sau a altor informaţii ce constituie un secret de serviciu de către o persoana, căreia aceste informaţii i-au fost încredinţate în virtutea serviciului sau a muncii ori i-au devenit cunoscute pe o altă cale, se pedepsesc fie cu privaţiune de libertate până la trei ani, fie cu amendă în mărime de până la cincizeci de salarii minime. Pericolul social pe care îl comportă această faptă constă în obţinerea şi divulgarea informaţiilor ce constituie secret comercial, care poate aduce prejudicii semnificative agenţilor economici şi antreprenorilor. De exemplu, produsul Coca-Cola, reţeta originală pe care farmacistul John Pemberton a pus-o la punct în 1886, a rămas un secret comercial bine protejat anume prin secret comercial, fiind păstrată cu stricteţe 24 de ore din 24 într-o criptă din Atlanta (Georgia, SUA), deoarece permite o protecţie mai sigură si de lungă durată, în comparaţie cu brevetarea acestei compoziţii, care ar fi putut oferi prin brevetare un termen de protecţie de maximum 20 de ani. Obiectul juridic al infracţiunii de divulgare a secretului comercial îl constituie relaţiile sociale care se nasc, se dezvoltă şi se desfăşoară în legătură cu asigurarea şi păstrarea acestui secret. De regulă, infracţiunea în cauză este lipsită de obiect material, întrucât acţiunea care defineşte elementul material – divulgarea – este îndreptată şi exercitată asupra datelor cuprinse în documentele ce constituie secret comercial, care nu au o existenţă corporală. Hârtia sau suportul pe care sunt fixate informaţiile ce constituie secret comercial pot fi transmise în cadrul faptei de divulgare, constituind mijlocul de realizare a infracţiunii, şi nu obiectul material al acesteia, dar în cazul în care fapta de obţinere şi divulgare a secretului comercial este materializată de către făptuitor prin înmânarea, unei persoane interesate, a documentelor ce constituie secret comercial în întregime ori a anumitor părţi constitutive, sau a unor documente (schiţe, fotografii, descriere, reprezentări grafice etc.), are şi un obiect material. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică, responsabilă, de la vârsta de 16 ani, care, din întâmplare sau în cadrul atribuţiilor de serviciu, intră în posesia unor documente ce constituie secret comercial, iar ulterior le divulgă. Totodată, în cazul unei asemenea fapte, subiectul infracţiunii poate avea şi calităţi speciale, atunci când informaţiile ce constituie secret comercial i-au devenit cunoscute în timpul exercitării atribuţiilor sale de serviciu având ca temei legea (lucrători ai organelor de drept, de control etc.). Infracţiunea este susceptibilă de a fi realizată în toate formele participaţiei Latura obiectivă – elementul material al infracţiunii constă într-o acţiune de obţinere sau de divulgare a datelor ce constituie secret comercial. Din acest punct de vedere, fapta analizată este o infracţiune care poate fi săvârşită atât printr-o acţiune, cât şi printr-o inacţiune (de pildă, lăsarea documentelor ce constituie secret comercial într-un loc accesibil persoanei interesate, astfel încât aceasta să ia cunoştinţă de aceste documente). Pentru existenţa infracţiunii nu are importanţă dacă răspândirea informaţiilor s-a făcut către una sau mai multe persoane şi nici dacă datele au fost dezvăluite total sau parţial. Divulgarea informaţiilor poate fi făcută în scris, oral, prin executarea şi remiterea de copii, fotografii, imagini, prin scanare etc. În situaţia în care fapta de divulgare se realizează prin corespondenţă, infracţiunea se consumă în momentul în care cel căruia i-a fost destinată corespondenţa a luat cunoştinţă de conţinutul ei. Divulgarea informaţiei se poate realiza şi prin acţiuni sau inacţiuni repetate, caz în care vom avea şi un moment de epuizare ce va interveni la data săvârşirii ultimei acţiuni incriminate. Pentru ca elementul material să existe, este necesar, în primul rând, să existe un document ce conţine un secret comercial, care corespunde cerinţelor înaintate faţă de un secret comercial. Pentru existenţa infracţiunii, se cere ca aceste date şi informaţii să nu fie destinate publicităţii. Obiectul ce constituie secret comercial nu poate fi divulgat fără acordul titularului, totodată, nu contează către care persoană anume s-a făcut divulgarea datelor sau informaţiilor. A doua condiţie esenţială se referă la săvârşirea unei fapte de obţinere sau de divulgare a informaţiilor ce constituie secret comercial. Prin acţiune, fapta se realizează atunci când subiectul activ obţine sau comunică unor persoane informaţii care constituie secret comercial, pe care acestea nu au dreptul să-l cunoască, iar prin inacţiune – atunci când persoana responsabilă de păstrarea secretului nu întreprinde nici o acţiune ce ar împiedica dobândirea documentului care constituie secret comercial sau, în cazul divulgării secretului comercial, atunci când documentul ce constituie secret comercial este lăsat la îndemâna unor persoane care nu au dreptul de a cunoaşte conţinutul acestuia. Divulgarea informaţiilor se poate realiza fie direct de către făptuitor, fie indirect, prin intermediul altei persoane care cunoaște sau nu cunoaște ce reprezintă acele date. Acţiunea de divulgare a informaţiilor ce constituie secret comercial trebuie să se realizeze în intervalul cuprins între data de secretizare a acestor documente ca secret comercial şi data când documentul ce constituie secret comercial a fost desecretizat. În situaţia în care o persoană divulgă informaţiile cuprinse în mai multe documente ce constituie secrete comerciale, de la diferiţi agenţi economici, vor exista tot atâtea infracţiuni câţi agenţi economici au fost prejudiciaţi, totodată, nu prezintă relevanţă dacă divulgarea s-a făcut de către o persoană sau mai multe şi nici dacă s-a făcut în totalitate sau numai parţial. Consecinţele comportă o stare de pericol pentru relaţiile sociale protejate prin această infracţiune. Între fapta făptuitorului şi consecinţe trebuie să existe o legătură cauzală care, de regulă, rezultă din materializarea faptei. Legătura de cauzalitate rezultă implicit din fapta de divulgare. Aşadar, pentru existenţa elementului material ar trebui să fie îndeplinită cerinţa ca divulgarea să fie de natură să producă pagube avutului public sau privat în proporţii mari sau deosebit de mari. Această cerinţă trebuie să fie îndeplinită în cazul în care se stabileşte că, datorita naturii datelor şi informaţiilor divulgate, există posibilitatea reală de a fi cauzate pagube în proporţii mari sau deosebit de mari. Deci, nu se cere să se producă un prejudiciu efectiv, ci se prezumă posibilitatea ca fapta să fie de natură să-l producă. Latura subiectivă. Forma de culpabilitate specifică infracţiunii de divulgare a informaţiei cuprinse în cerere este intenţia directă sau indirectă. Intenţia făptuitorului constă în cunoaşterea de către acesta a caracterului de inadmisibilitate a dobândirii şi divulgării informaţiilor şi în prevederea că prin acţiunea de divulgare a acestora creează o stare de pericol pentru relaţiile sociale cu privire la secretul comercial, rezultat pe care fie îl urmăreşte, fie îl acceptă. În situaţia în care divulgarea unor asemenea date sau informaţii se face din vina unei persoane care le cunoştea prin natura atribuţiilor sale de serviciu, se constată, după caz, o infracţiune de neglijenţă în serviciu sau o abatere disciplinară. Pentru calificarea infracţiunii, motivul şi scopul urmărit de făptuitor nu au importanţă, însă pot fi luate în considerare atunci când i se aplică o pedeapsă infractorului. Actele pregătitoare şi tentativa sunt posibile, însă acestea nu pot fi incriminate şi pedepsite Infracţiunea se consumă în momentul în care acţiunea de divulgare a datelor sau informaţiilor nedestinate publicităţii a fost dusă până la capăt, adică acestea au intrat în posesia persoanei neîndreptăţite de a le cunoaşte. Deşi infracţiunea se presupune a fi de consumare imediată, în practică, de cele mai multe ori, ea poate fi săvârşită în mod continuu, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. În asemenea situaţii, epuizarea infracţiunii va avea loc în momentul realizării ultimului act infracţional. Pornind de la faptul că secretul comercial reprezintă un obiect al proprietăţii industriale şi ţinând cont de analiza juridico-penală expusă mai sus, am formulat câteva propuneri care ar contribui la o aplicare corectă şi la o mai bună funcţionare a Legii penale: Art. 1852 să fie completat cu aliniatul 61, care ar include următoarea dispoziţie: ”Obţinerea fără consimţământul titularului a informaţiilor care constituie secret comercial, în scopul divulgării sau folosirii lor ilegale, dacă aceste acţiuni au cauzat un prejudiciu material în proporţii mari sau deosebit de mari, se pedepsește cu amendă de la 5.000 la 7.000 de unităţi convenţionale". Totodată, aliniatul 7 al art. 1852 ar trebui să aibă următoarea interpretare: "Acţiunile de la alin.(1), (2), (3), (4), (5), (6) şi (61) săvârşite: a) repetat; b) de două sau mai multe persoane; c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală; d) prin constrângere fizică sau psihică; e) în proporţii deosebit de mari; f) de către un funcţionar public sau de către o persoană căreia aceste informaţii i-au fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute în legătură cu îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu".