Legea privind birourile istoriilor de credit a fost modificată și completată cu articole noi. Astfel, birourile istoriilor de credit vor avea mai multe competențe, printre care elaborarea şi implementarea politicilor de soluționare a litigiilor apărute între birou şi sursele de formare a istoriilor de credit, între birou și utilizatorii istoriilor de credit, precum şi cele apărute între birou şi subiecţii istoriilor de credit. Amendamentele la Lege au fost publicate în Monitorul Oficial. Modificările operate la Lege prevăd externalizarea funcţiilor biroului istoriilor de credit. Potrivit art. 111 din Lege, un birou al istoriilor de credit are dreptul să transfere unui alt birou al istoriilor de credit licențiat în Republica Moldova executarea unor funcții sau a tuturor funcțiilor sale, în conformitate cu prevederile acestei Legi, ale legislației privind protecția datelor cu caracter personal şi ale actelor normative ale autorității publice competente. Biroul istoriilor de credit va întreprinde măsurile necesare pentru ca funcțiile externalizate, drepturile și obligațiile biroului istoriilor de credit și ale furnizorului să fie stabilite cert și complet în cadrul unui contract încheiat în formă scrisă. Biroul istoriilor de credit va acționa cu deplină competență, prudență şi diligență la încheierea, executarea, modificarea şi/sau încetarea contractului privind externalizarea funcţiilor. Externalizarea funcţiilor către furnizor se va efectua cu avizul prealabil al autorității publice competente. Modul de eliberare a avizului prealabil se stabilește de autoritatea publică competentă prin actele sale normative. Totuși, Legea interzice subcontractarea activităţilor externalizate (externalizarea în lanţ). Responsabilitatea pentru administrarea corespunzătoare a riscurilor asociate funcţiilor externalizate îi revine biroului istoriilor de credit. În cazul externalizării, biroul istoriilor de credit se va conforma următoarelor cerințe minime:
  • va deţine mijloace tehnice suficiente pentru asigurarea securității și confidențialității informației din istoria de credit la prelucrarea istoriei de credit, conform standardelor și normelor general acceptate în domeniul securității informaționale;
  • va lua măsuri pentru asigurarea continuităţii desfăşurării activităţilor în cazul unor situaţii excepţionale, precum şi pentru respectarea prezentei legi în relaţiile cu furnizorul;
  • va informa imediat autoritatea publică competentă despre orice incident sau risc, precum și despre schimbarea furnizorului;
  • se va asigura că externalizarea nu va avea ca efect: - delegarea către furnizor a responsabilităţii organelor de conducere ale biroului istoriilor de credit; - reducerea capacităţii biroului istoriilor de credit de a-şi îndeplini sarcinile prevăzute în statut și de a-şi executa obligaţiile sau lezarea în alt mod a intereselor legitime ale subiecților istoriilor de credit; - limitarea, împiedicarea sau imposibilitatea exercitării atribuţiilor autorității publice competente privind licenţierea, reglementarea și supravegherea, precum şi a atribuţiilor altor organe de control abilitate.
În cazul încălcării cerințelor minime prevăzute de Lege, autoritatea publică competentă este în drept să retragă avizul eliberat biroului. În cazul retragerii avizului sau încetării contractului, biroul istoriilor de credit și furnizorul sunt obligați:
  • să asigure returnarea către biroul istoriilor de credit a tuturor istoriilor de credit în termen de 30 de zile de la data adoptării deciziei de retragere a avizului sau de la data încetării contractului;
  • să asigure că toate informațiile aferente istoriilor de credit care au fost procesate de furnizor sînt distruse şi nu va fi posibilă restabilirea lor;
  • să asigure că furnizorul, inclusiv angajaţii săi, vor păstra confidenţialitatea informaţiei aferente istoriilor de credit recepţionate ca rezultat al externalizării.
Noi obligații pentru birourile istoriilor de credit Conform noilor modificări, biroul istoriilor de credit vor avea mai multe obligații. Astfel, acestea vor fi obligate să mențină activă și actualizată pagina web, precum și linia telefonică dedicate informării consumatorilor. De asemenea, vor trebui să ofere suport consultativ, în limita competențelor, subiecților istoriilor de credit, surselor de formare a istoriilor de credit și utilizatorilor istoriilor de credit. În cadrul sistemului de schimb informațional, biroul istoriilor de credit va asigura respectarea următoarelor principii:
  • dezvăluirea către public a informațiilor relevante, conform prezentei legi;
  • gestionarea eficientă a riscurilor;
  • acces egal la schimbul informațional pentru toți utilizatorii, indiferent de participarea lor la capitalul social al biroului istoriilor de credit.
În procesul de distribuție a materialelor publicitare și a acțiunilor de marketing pentru subiecții istoriilor de credit, biroul istoriilor de credit va respecta prevederile Legiinr. 1227/1997 cu privire la publicitate. Materialele publicitare și de marketing vor include toată informația necesară subiectului istoriei de credit în vederea obținerii raportului de credit, inclusiv condițiile de obținere a raportului, adresa biroului istoriilor de credit și telefoanele de contact. De asemenea, biroul istoriilor de credit va elabora şi va implementa politici de soluționare a litigiilor apărute între birou şi sursele de formare a istoriilor de credit, între birou și utilizatorii istoriilor de credit, precum şi cele apărute între birou şi subiecţii istoriilor de credit, care vor conţine cel puţin:
  • norme privind identificarea timpurie a problemelor posibile în relația cu sursele de formare a istoriilor de credit și utilizatorii istoriilor de credit, inclusiv proceduri de soluţionare a neînţelegerilor la faza iniţială, reducând astfel riscul extinderii acestora;
  • proceduri de identificare a problemelor sistemice aferente calităţii informațiilor prezentate;
  • norme privind identificarea informaţiilor necalitativeprezentate de sursele de formare a istoriilor de credit.