Asigurătorii moldoveni au încasat, în primele șase luni ale acestui an, 663,3 milioane de lei pentru polițele de asigurare emise. Suma este mai mare cu aproape 65 de milioane decât cea din perioada similară a anului trecut. Cei mai mulți bani au fost obținuți de Donaris Vienna Insurance Group. Aceasta a depășit compania Moldasig, care anul trecut a înregistrat cele mai mari venituri. Conform datelor prezentate de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), Donaris Vienna Insurance Group a subscris prime în valoare de peste 102 milioane de lei, dintre care aproximativ 22 de milioane de lei au fost pentru polițe de răspundere civilă auto (RCA), iar puțin peste 18 milioane au fost pentru Carte Verde. În același timp, Moldasig a încasat din contractarea polițelor 95, 3 milioane de lei. O treime, adică 29,5 milioane, au fost pentru RCA, iar 24 de milioane - pentru Carte Verde. La o diferență mică, următoarea în top, este compania Grawe-Carat Asigurări. În prima jumătate a anului, aceasta a vândut certificate de asigurări în valoare de 92,5 milioane de lei. Cei mai mulți bani, adică 10 milioane de lei au fost încasați pentru RCA, iar 6,2 milioane - pentru Carte Verde. Asterra Group a contractat, în primele 6 luni ale anului, prime brute subscrise în sumă de 63 de milioane de lei, iar aproape o treime, adică 19,5 milioane de lei, au fost pentru RCA. Pentru Carte Verde compania a încasat 13,6 milioane de lei. Top cinci companii, după valoare primelor subscrise, este încheiat de Klassika Asigurari. Aceasta a vândut certificate de asigurare în sumă de 58,5 milioane lei, dintre care 15 milioane au fost percepuți pentru  RCA și 22, 3 milioane - pentru carte Carte Verde. Potrivit datelor CNPF, în Moldova sunt 17 companii de asigurări.companii de asigurări