Un bărbat de 60 de ani, din Singapore, este bănuit că ar fi înfipt scobitori într-un scaun dintr-un autobuz. Potrivit poliției orașului-stat din Asia de Sud-Est, el riscă până la doi ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat, scrie avocatura.com. O companie de transport în comun a depus plângere, după ce a constatat că unul dintre scaunele unui autobuz a fost perforat cu scobitori. Poliția a deschis o anchetă. ”După investigații amănunțite și cu ajutorul imaginilor înregistrate de camera de supraveghere, poliția a stabilit identitatea suspectului”, au precizat forțele de ordine din Singapore. Un internaut a publicat la sfârșitul lunii iulie pe rețeaua socială Facebook fotografii cu scobitorile înfipte în scaun, imagine care a fost distribuită de peste 2.500 de ori. Presupusul autor, a cărui identitate nu a fost făcută publică, riscă o amendă și o pedeapsă de până la doi ani de închisoare. Singapore, un important centru financiar asiatic, este recunoscut pentru legislația foarte severă împotriva vandalismului care poate atrage după sine pedepse cu închisoarea sau prin flagelare.