În anul 2008, un bărbat a cumpărat de la un distribuitor auto un automobil de model Chevrolet Epica la prețul de 21.000 de euro, iar de câțiva ani se judecă cu firma și cere să-i fie plătite penalități în mărime de 198.450 de euro. Cumpărătorul susține că, după o săptămână de utilizare a automobilului, a constatat unele defecțiuni tehnice. Acesta a anunțat imediat vânzătorul, iar după o testare tehnică a automobilului a fost asigurat că deficiențele au fost înlăturate. Reclamantul afirmă, însă, că defecțiunile nu au fost înlăturate, iar adresările ulterioare către distribuitor au rămas fără răspuns. Considerând că i-au fost încălcate drepturile în calitate de consumator, a solicitat, în temeiul Legii privind protecția consumatorului, obligarea pârâtului să înlăture neajunsurile depistate, repararea prejudiciului material cu schimbarea cauciucurilor din spate a automobilului și încasarea, din contul firmei în beneficiul reclamantului, a sumei în mărime de 198.450 de euro cu titlu de penalitate, calculată conform art. 13 alin. (1) din Legea privind protecția consumatorului și prejudiciului moral. În anul 2015, Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău, a admis acţiunea parţial. Astfel, pârâtul a fost obligat să înlăture neajunsurile depistate la automobil, cu repararea prejudiciului material cauzat prin schimbarea cauciucurilor roților din spate a mașinii. De asemenea, s-a dispus încasarea, din contul companiei în beneficiul clientului, a sumei de 189.000 de euro cu titlu de penalitate și a prejudiciului moral în mărime de 5.000 de lei. Totodată, magistrații au dispus încasarea sumei de 50.000 de lei cu titlu de taxă de stat în beneficiul statului. În rest, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Vânzătorul s-a adresat, ulterior, la Curtea de Apel Chișinău, iar magistrații de aici au casat hotărârea Judecătoriei Râșcani și a fost pronunţată o nouă hotărâre de respingere a acţiunii. Avocatul recurentului a depus recurs, iar Curtea Supremă de Justiție l-a admis și s-a casat integral decizia Curţii de Apel Chișinău. Cauza a fost trimisă la rejudecare la apel, în alt complet de judecată. Însă, și de această dată cererea bărbatului a fost respinsă ca nefondată. Așa că, acesta a făcut un nou recurs, iar judecătorii de la CSJ au restituit din nou cauza la rejudecare în ordine de apel la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecători.