În doctrina juridică, pentru definirea mărcii sunt utilizate criterii clasice sau moderne. Definițiile clasice pun accentul pe caracterul distinctiv al mărcii, iar definițiile moderne evidențiază garanția de calitate pe care marca o oferă consumatorului. Indiferent de accepțiune, o definiție exactă și completă a mărcii trebuie să aibă în vedere elementele sale esențiale. De regulă, marca este un design, o imagine, un cuvânt, un slogan sau combinații ale acestora. Atât domeniul legal, cât și cel doctrinar, înaintează cerința ca semnul, pentru a fi admis și înregistrat în calitate de marcă, să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

• să fie susceptibil de reprezentare grafică. Reprezentarea grafică înseamnă obiectivizarea semnului prin linii, puncte, culori, scriere, aplicate pe un suport material și perceptibile prin vizualizare.
• să fie distinctiv. Caracteristica principală a unei mărci, pentru ca aceasta să-și exercite efectiv funcția de bază, și anume, de a oferi consumatorilor posibilitatea să distingă produsele și serviciile unor producători de produsele și serviciile altor producători, este gradul înalt de distinctivitate. Un semn este distinctiv dacă se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte semne de același fel sau asemănătoare. Autorul român Viorel Roș indică câteva principii utile pentru aprecierea distinctivității unei mărci: - distinctivitatea unui semn ales ca marcă este întotdeauna relativă. Ea se apreciază în raport cu obiectul pentru care semnul se alege și trebuie sa-l identifice. Semnul ales poate fi distinctiv pentru un produs sau serviciu și nedistinctiv pentru alte produse sau servicii; - noutatea unui produs sau serviciu și denumirea sa eventuală nu trebuie confundată cu distinctivitatea semnului sau termenului înregistrat ca marcă pentru a desemna produsul sau serviciul; - semnul ales ca marcă trebuie să permită consumatorului să asocieze acest semn unui anume producător sau furnizor de servicii; - dreptul de marcă are ca obiect recunoașterea unui drept prioritar primei persoane care a înregistrat un semn distinctiv, pentru a desemna un produs sau serviciu și nu de a conferi un monopol persoanei care prima a inventat un semn sau termen pentru a desemna un produs ori un serviciu nou; - pentru a fi distinctiv, semnul nu trebuie sa fie original sau nou; - pentru a fi distinctiv, semnul nu trebuie sa fie impus de natura produsului sau să fie necesar pentru obținerea unui rezultat tehnic ori pentru a da o valoare substanțială produsului.
• să fie disponibil. Un semn este disponibil dacă nu aduce atingere unui drept anterior protejat.
• să fie licit. Chiar dacă un semn ales ca marcă întrunește cele două condiții (distinctivitatea și disponibilitatea), în anumite cazuri el nu poate fi utilizat ca marcă. Licietatea semnului ales ca marcă rezultă din dispozițiile art.7 alin.(1) lit.g) din Legea nr.38 privind protecția mărcilor, care ne indică expres refuzul pentru înregistrarea ”mărcilor care pot induce în eroare consumatorul în ceea ce privește originea geografică, calitatea ori natura produsului și/sau a serviciului”. Regula, potrivit căreia nu trebuie să inducă în eroare consumatorul, reiese din preocuparea de a-l proteja pe ultimul și rezultă direct din funcția de garanție a calității, pe care marca este chemată să o îndeplinească.

Tipurile de semne ce pot constitui marca sunt:

• cuvintele, inclusiv cuvintele obișnuite folosite în limbajul curent, combinațiile de cuvinte (numele compuse, sloganurile), numele de persoane (proprii, pseudonime), cu excepția cuvintelor ce pot servi în comerț pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, originea geografică, alte caracteristici ale produselor sau serviciilor; devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și constante; contrare ordinii publice sau bunelor moravuri ori prejudiciază imaginea și interesele statului; care pot induce în eroare consumatorul în ceea ce privește originea geografică, calitatea ori natura produsului și/sau a serviciului;
• literele, cifrele și inițialele;
• elementele figurative (desenele, etichetele, formele, inclusiv ale produselor și ale ambalajelor);
• combinațiile de culori;
• portretul;
• forme tridimensionale (de ex., ambalajul).

Motive absolute și relative de refuz la înregistrarea mărcilor Articolele 7 și 8 din Legea nr.38 privind protecția mărcilor prevăd motivele absolute și relative de refuz la înregistrarea mărcilor. Astfel, se refuză înregistrarea (motive absolute):

• semnelor care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 5 din Lege;
• mărcilor care sunt lipsite de caracter distinctiv;
• mărcilor constituite exclusiv din semne ori din indicaţii ce pot servi în comerţ pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografi că, timpul fabricării produsului sau prestării serviciului, alte caracteristici ale acestora;
• mărcilor constituite exclusiv din semne ori din indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și constante;
• semnelor constituite exclusiv din forma impusă de însăși natura produselor sau din forma produsului necesară pentru obţinerea unui rezultat tehnic, sau din forma care conferă valoare esenţială produsului;
• mărcilor contrare ordinii publice sau bunelor moravuri, ori care prejudiciază imaginea și interesele statului;
• mărcilor ce pot induce în eroare consumatorul în ceea ce privește originea geografică, calitatea ori natura produsului și/sau a serviciului;
• mărcilor ce conţin reproduceri sau imitaţii de steme, drapele și embleme de stat, denumiri oficiale sau istorice de state ori abrevierea lor, denumiri depline sau abreviate de organizaţii internaţionale și interguvernamentale, semne, sigilii oficiale de control, de garanţie și de marcaj, decoraţii și alte semne de distincţii care, în lipsa autorizaţiei autorităţilor competente, trebuie refuzate în conformitate cu art.6 ter din Convenţia de la Paris pentru Protecţia Proprietăţii Industriale din 20 martie 1883, denumită în continuare Convenţia de la Paris;
• mărcilor ce conţin reproduceri de insigne, de embleme sau ecusoane, altele decât cele protejate conform art.6 ter din Convenţia de la Paris, și care prezintă un interes public deosebit, cu excepţia cazurilor când înregistrarea este autorizată de autorităţile competente;
• mărcilor ce conţin semne de înaltă valoare simbolică, în special simboluri religioase;
• mărcilor ce conțin ori sunt constituite: a) dintr-o indicaţie geografică menită să identifice vinuri sau alte produse alcoolice; sau b) dintr-o desemnare identică ori similară cu o indicaţie geografică sau cu o denumire de origine protejată pe teritoriul Republicii Moldova.

Se refuză înregistrarea și în cazul în care marca (motive relative):

• este identică cu o marcă anterioară înregistrată pentru produse și/sau servicii identice;
• este identică ori similară cu o marcă anterioară și, din cauza identităţii ori similitudinii produselor și/sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există riscul de confuzie pentru consumator, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară;
• este identică ori similară cu o marcă anterioară și este solicitată spre înregistrare pentru produse și/sau servicii care nu sunt similare cu cele pentru care marca anterioară a fost înregistrată, în cazul în care marca anterioară se bucură de renume în Republica Moldova și dacă utilizarea mărcii solicitate, fără un motiv justificat, ar aduce un profit nemeritat din caracterul distinctiv ori din renumele mărcii anterioare sau i-ar aduce atingere acesteia;
• în cazul când agentul sau reprezentantul titularului mărcii respective în una din ţările Uniunii solicită înregistrarea mărcii pe propriul său nume, fără autorizaţia titularului, cu excepţia cazului în care agentul sau reprezentantul își justifică acţiunile;
• în cazul când: - drepturile, decurgând dintr-un semn folosit în circuitul comercial, au fost dobândite până la data de depozit a cererii de înregistrare a mărcii sau, după caz, până la data priorităţii invocate în sprijinul cererii, în cazul în care acest semn conferă proprietarului dreptul de a interzice utilizarea unei mărci ulterioare; - aduce atingere unui drept anterior, altul decât cele menţionate la art. 8 alin.(2) lit.a) și alin.(4) (Legea nr. 38), în special dreptului la nume, dreptului la imagine, unui drept de autor, dreptului la o indicaţie geografică sau la o denumire de origine protejată, la un desen sau la un model industrial protejat, unui alt drept de proprietate intelectuală, protejat conform legii; aduce atingere unui drept anterior ce ţine de imaginea sau de numele unei personalităţi notorii în Republica Moldova.

Articolul 8, alin.(2) (Legea privind protecția mărcilor) prevede că ”mărci anterioare” sunt: a) mărcile a căror dată de depozit sau, după caz, de prioritate, în sensul art. 34, (Legea nr.38), este anterioară datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii, ţinând cont, după caz, de dreptul de prioritate, în sensul art. 33, (Legea nr.38) sau, după caz, în sensul art. 35, (Legea nr.38), invocat în sprijinul acestei mărci, și care aparţin următoarelor categorii: - mărci înregistrate în Republica Moldova; - înregistrări internaţionale care își extind efectele în Republica Moldova; b) cererile de înregistrare a mărcilor menţionate la lit.a) alin.(2) art.8 (Legea nr.38) sub rezerva înregistrării acestora; c) mărcile care, la data de depozit a cererii de înregistrare mărcii sau, după caz, la data priorităţii invocate în sprijinul cererii în conformitate cu art. 36, (Legea nr.38) sunt recunoscute notorii în Republica Moldova în sensul art.6 bis din Convenţia de la Paris. Ne vom opri în special asupra motivului indicat la art. 7 alin.(1) lit.f), care prevede refuzul ”mărcilor ce sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri ori prejudiciază imaginea și interesele statului”. Acest motiv provoacă o incertitudine, deoarece, odată cu trecerea timpului, mentalitatea și percepția oamenilor asupra lucrurilor se modifică necondiționat. Astfel, în momentul invocării acestui motiv, persoana responsabilă de emiterea deciziei trebuie să răspundă la întrebarea: care norme să le pună la bază? – întrucât, dacă pentru unele persoane ar putea fi acceptabil un lucru, pentru altele acesta ar fi anormal. Examinatorul trebuie să prevadă reacția consumatorului pentru ca înregistrarea unui sau altui semn care nu corespunde prevederilor art. 7 alin.(1) lit.f) din Legea nr.38 privind protecția mărcilor să nu fie percepută eronat. Analizând practica judiciară, constatăm că marca contrară ordinii publice și bunelor moravuri trebuie examinată odată cu produsul pentru marcarea căruia este destinată. În cazul în care caracteristicile semantice ale mărcii – sensul, semnificația cuvântului, construcția frazei – privind denumirea produselor sau serviciilor marcate cu ea ar putea leza demnitatea consumatorului, asemenea mărci trebuie considerate ca fiind contrare ordinii publice și bunelor moravuri. De exemplu, în SUA nu au fost înregistrate semnele ”Madonna” pentru vinuri, ”Jesus” pentru blugi. În India a fost refuzată înregistrarea mărcii verbale ”Buddha”, SUA. La semnele ce contravin ordinii publice și bunelor moravuri se mai referă cuvintele și reproducerile indecente. Reproducerea unui nud nu poate servi drept bază pentru refuzul de înregistrare a unui semn. Nudul este considerat ca fiind contrar ordinii publice și bunelor moravuri numai în cazul în care conține elemente indecente. De exemplu, în SUA a fost refuzată înregistrarea mărcii care include cuvântul ”moonies”, în care literele ”oo” reprezentau imaginea stilizată a feselor goale. Firma ”Rolls-Roys” a depus la oficiul de brevete al Germaniei cererea de înregistrare a semnului ”Silver Mist” (ceața argintie). În procesul examinării s-a constatat că unul din sensurile cuvântului ”mist” este ”bălegar”. Solicitantului i s-a propus să utilizeze alt cuvânt. Firma ”Rolls-Roys” a depus o nouă cerere, modifi când denumirea – ”Silver Shadow” (umbra argintie), și aceasta a fost înregistrată. Analizarea semnelor din perspectiva ordinii publice și a bunelor moravuri este destul de dificilă, în special pentru examinatori, ei având responsabilitatea de a emite o decizie în acest sens. Astfel, examinatorii trebuie să ia în considerare nivelul de percepție al consumatorilor și să depună toată diligența pentru a prevedea care va fi reacția de facto a ultimilor. Sursa: AGEPI