Inspectoratul Național de Poliție a utilizat carburanți de la Petrom-Moldova și a ”uitat” să plătească. Compania petrolieră s-a adresat în instanță, pentru a-și recupera banii. Și asta după ce a încercat să soliționeze litigiul pe cale amiabilă. În acest caz, este vorba de o datorie de peste 85 de mii de lei, iar reclamantul a mai solicitat încasarea dobânzii de întârziere de aproape 14 mii de lei și a penalității de peste 15 mii de lei. În motivare, Petrom-Moldova a indicat că în ianuarie 2015, în calitate de furnizor, a încheiat cu Inspectoratul Național de Patrulare, în calitate de cumpărator, contractul de achiziționare a produselor petroliere. Potrivit reclamantului, au fost vândute produse în sumă de peste 85 de mii de lei, iar factura nu a fost achitată. În martie 2016, Petrom-Moldova a trimis o reclamație în adresa pârâtului, pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, la care nu a primit răspuns. Instanța de fond a admis solicitarea Petrom-Modova și s-a dispus încasarea, de la lnspectoratul Național de Poliție, a datoriei de peste 85 de mii de lei, dobânda de întârziere calculată la aproape 10 mii de lei, penalitatea de peste 15 mii de lei, taxa de stat de peste trei mii de lei și cheltuielile pentru asistența juridică în sumă de trei mii de lei. Suma totală a fost stabilită la puțin peste 117 mii de lei. Nefiind de acord cu decizia instanței, Inspectoratul a atacat-o la Curtea de Apel, unde a indicat că cheltuielile pentru produsele petroliere sunt neprevăzute și nu pot fi planificate în bugetul instituției. Un alt argument pentru acumularea datoriei este că, în lunile iunie-decembrie 2015, au avut loc mai multe proteste, iar poliția a fost implicată mai activ, ceea ce a generat și cheltuieli suplimentare. În urma apelului, Inspectoratul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, inclusiv a pretențiilor ce se referă la plata dobânzilor de întârziere și a penalităților. Curtea de Apel a casat parțial decizia primei instanțe și a respins solicitarea Petrom-Moldova de a încasa dobânzile și penalitățile. Decizia este definitivă și executorie din momentul pronunțării, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni.