Părinții unui deținut, care suferea de tulburări psihice și care a murit în detenție, vor primi despăgubiri morale în sumă de 20 de mii de euro. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat, în urmă cu două zile, decizia în cazul Tekin și Arslan v. Belgia. Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova a tradus și a publicat hotărârea pe pagina sa. Cauza are la bază decesul unui deținut, după ce i s-a aplicat o tehnică de strangulare de către un agent de penitenciar. În fapt, reclamanții sunt părinții deținutului, care prezenta tulburări psihice și care fusese plasat într-o celulă individuală, în cadrul unei secții obișnuite a unui penitenciar. Trei agenți de penitenciar au mers ca să-l vadă în celulă și să-i aducă la cunoștință măsurile speciale de securitate. După o provocare din partea celui din urmă, aceștia l-au imobilizat de teamă să nu fie atacați. Totuși, deținutul a decedat ca urmare a unei manevre de control cu brațul, efectuată de către unul dintre agenți, asistat de ceilalți doi. Cei trei agenți au fost urmăriți penal pentru vătămare corporală cu intenție, care a condus la decesul victimei. Însă procedurile cu privire la fond s-au soldat cu achitarea lor. În decizie se menționează că utilizarea forței de către agenții de penitenciare face parte din motivele enunțate la articolul 2 § 2 a) din Convenție, și anume ”asigurarea apărării oricărei persoane împotriva violenței ilegale”. În timp ce cadrul juridic intern privind utilizarea tehnicilor de coerciție de către agenții de penitenciare împotriva deținuților nu autorizează folosirea forței decât atunci când nu există un alt mijloc pentru atingerea aceluiași obiectiv și cu respectarea principiului proporționalității, acesta este foarte general și nu conține detalii suficiente despre măsurile de coerciție permise și interzise. În speță, autoritățile belgiene nu au emis nicio directivă care să interzică tehnicile de folosire a forței fizice care pot bloca respirația și, în particular, strangularea, așa cum recomandă Comitetul european pentru prevenirea torturii sau pedepselor inumate sau degradante (CPT). La fel, pregătirea personalului din penitenciarele belgiene de la acea vreme era una lacunară. Într-adevăr, agenții de penitenciar implicați în faptele cauzei au beneficiat de o pregătire relativ scurtă și lipsită de specializare în privința deținuților care prezintă tulburări mintale. De la decesul deținutului, a fost instituit un stagiu de pregătire de șase zile în privința deținuților cu tullburări mintale. Curtea a constata că nu a fost o intervenție necesară pentru controlul unei persoane care constituia un pericol la adresa vieții sau a integrității fizice a altor persoane sau la adresa sa. Mai mult, personalul penitenciarul cunoșteau deținutul și știau despre starea sa de sănătate, iar acesta nu stătea într-o celulă dintr-o secție obișnuită a penitenciarului, ci mai degrabă într-o celulă a unei secții psihiatrice a penitenciarului, unde funcționa un personal mai bine pregătit pentru interacțiunea cu persoanele care prezentau tulburări mintale. Totuși, deținutul era deosebit de vulnerabil, date find problemele sale psihice și privarea de libertate. Însă tribunalul corecțional nu a avut în vedere, în analiza necesității și a proporționalității, forța utilizată de către agenții de penitenciar. Din contra, deținutul pare să fi fost tratat ca un deținut obișnuit în depline facultăți mintale. Agenții de penitenciar nici nu s-au gândit cum să abordeze deținutul la notificarea măsurilor în discuție și posibila sa reacție negativă sau agresivă. În ciuda caracterului imprevizibil al comportamentului uman, aceasta nu a fost o intervenție întâmplătoare care să conducă la evoluții neașteptate în care agenții să fie nevoiți să acționeze pe nepregătite. În ciuda faptului că, fiind imobilizat la sol și cu mâinile și picioarele încătușate, fiul reclamanților nu mai prezenta un pericol pentru alții, iar recurgerea la forță nu a fost ”absolut necesară”. În concluzie, cu unanimitate de voturi, Curtea a hotărât că a fost comisă o încălcare iar părinții vor primi 20.000 de euro pentru prejudiciul moral cauzat.