De la începutul anului viitor plătitorii veniturilor Serviciului Fiscal de Stat (SFS) vor utiliza un singur formular privind plăţile şi/sau impozitele, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reţinute şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate la sursa de plată. SFS a prezentat pentru consultări publice Formularul tipizat - Forma IPC18, care se numește ”Darea de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate”. Dacă documentul va fi aprobat în varianta propusă, utilizatorii acestuia vor trebui să completeze patru tabele. În primul vor trece informația despre suma venitului achitat, impozitul pe venit și primele de asigurare obligatorie de asistență medicală reținute din acesta. Cel de-al doilea tabel cuprinde ”Declarație privind calcularea și utilizarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii”. În următorul vor specifica informația privind începerea, suspendarea și desfacerea relațiilor de muncă. Totodată, administratorii companiilor vor mai trebui să prezinte informația privind evidența nominală a asiguraților la sistemul public de asigurări sociale. Prima perioadă de raportare a obligațiilor aferente impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate, potrivit acestui formular tipizat, este luna ianuarie 2018. Conform proiectului, darea de seamă nominalizată se prezintă, până la data de 25 a lunii următoare de gestiune, subdiviziunilor SFS, pe suport de hârtie cu aplicarea semnăturii olografe sau utilizând metode automatizate de raportare electronică.