O cincime dintre cei înscriși la examenele de admitere la cursurile de formare iniţială pentru candidații la funcţiile de judecător şi procuror au fost excluși din competiție după prima probă. Nota maximă – zece, a fost obținută de o singură persoană. Cu nota nouă, însă, au fost apreciate lucrările a 47 de candidați. Cea mai mică notă acordată a fost patru. Potrivit datelor publicate de Institutul Național al Justiției (INJ), 15 din cei 124 de candidați admiși la examen nu au promovat testul psihologic eliminatoriu. Testul s-a desfășurat în format electronic. Totodată, alte 12 persoane nu s-au prezentat la examen. Astfel, la următoarea probă au fost admiși 97 de candidați. Ei urmează să susțină testul de specialitate, adică testul-grilă și proba orală. Aceștia luptă pentru 25 de locuri de studii pentru candidații la funcţia de judecător şi 20 de locuri de studii pentru candidații la funcția de procuror. Rezultatele finale ale concursului vor fi anunțate pe 6 octombrie. Potrivit datelor prezentate de instituție, numărul celor care s-au înscris în acest an la examenele de admitere este de două ori mai mic în comparație cu anul trecut, când s-au înscris 231 de persoane. Pentru studii la funcția de judecător s-au înscris în cursă 67 de persoane, iar 57 – pentru studii la funcția de procuror. Datele arată că numărul doritorilor de a ajunge procurori s-a micșorat de trei ori în comparație cu anul precedent. Conducerea INJ susține că numărul mic de candidați este o consecință a noilor reguli care au fost instituite în acest an. Conform acestora, candidații la studiile de formare inițială pentru funcția de procuror în cadrul INJ trebuie să dețină diplomă de magistru în drept.