Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe va fi modificată. Proiectul urmează să fie propus până la sfârșitul acestei luni, de către Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI). Decizia a fost luată după ce mediul de afaceri s-a plâns că nu există echitate și claritate la achitarea remunerației compensatorii, pentru drepturile de autor. Mai exact, nemulțumirea vine pentru că trebuie să achite o taxă de 3 la sută pentru telefoanele mobile, smartphone-uri, tablete și laptopuri - dispozitive care nu sunt incluse în Lege. În prezent, legislația prevede că agentul economic, care produce sau importă echipament video, videomagnetofoane, drivere pentru discuri, suporturi pentru imprimarea sonoră și/sau video, casete, discuri laser, compact discuri etc., care pot fi utilizate pentru efectuarea unor reproduceri, trebuie să achite o taxă de 3 la sută, drept remunerație. În cadrul unei discuții pe platforma Consiliului economic al premierului, reprezentanții mediului de afaceri au prezentat o analiză comparativă a mărimii remunerației compensatorii în alte țări. Aceștia au concluzionat că, deși Moldova este în curs de dezvoltare, taxa compensatorie este de mărimea celei din statele dezvoltate. Reprezentanții comunității de afaceri au solicitat revizuirea legii în ceea ce ține de taxa de 3 la sută și crearea unei liste a suporturilor supuse remunerației compensatorii. În prezent, taxa pentru remunerația compensatorie este colectată de organizațiile private de gestiune colectivă a drepturilor de autor. AGEPI este instituția care abilitează aceste organizații cu dreptul să colecteze aceste taxe care, ulterior, trebuie să fie repartizate interpreților, autorilor, etc. Reprezentanții organizațiilor private de gestiune colectivă susțin că agenții economici nu au achitat în ultimii ani niciun leu către aceste organizații pentru drepturile de autor.