Respingerea recursului deținutului condamnat împotriva detenției continuate, fără a i se oferi posibilitatea de a combate susținerile procurorului, reprezintă o încălcare. Concluzia aparține Curții Europene a Drepturilor Omului și a fost formulată în cazul Stollenwerk vs. Germania. Reclamantul a fost arestat și a rămas în custodie pentru comiterea unor infracțiuni legate de trafic de droguri. Decizia de a-l pune sub detenție a fost controlată cu opt ocazii. Reclamantul a fost condamnat și i s-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea. Acesta a contestat-o. Instanța care a judecat procesul a mai emis un ordin separat în vederea continuării detenției sale. Recursul reclamantului împotriva acelui ordin și cererea sa ulterioară în vederea judecării acesteia au fost respinse de către Curtea de Apel. Reclamantul s-a plâns la CEDO că procedurile din fața Curții de Apel au fost incorecte, de vreme ce acea instanță a examinat, cu încălcarea principiului egalității de arme, atât recursul său împotriva ordinului privind detenția continuată, cât și cererea sa de judecare, fără a i se oferi posibilitatea să combată susținerile Prim-Procurorului. În drept – Articolul 5 § 4 prevede că setul de proceduri, care au condus la emiterea deciziei Curții de Apel de a nu-l pune în libertate pe reclamant până la finalul recursului său substanțial, au demarat după pronunțarea hotărârii de condamnare de către instanța care a judecat procesul. Prin urmare, articolele 5 § 1 (c) și 5 § 3 din Convenție nu mai erau aplicabile în cazul detenției reclamantului. Deși articolul 5 § 4 din Convenție nu intervine, în mod normal, în privința unei detenții guvernate de articolul 5 § 1 (a) (detenția legală în baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent), acesta era aplicabil în cazul reclamantului, pentru că dreptul național prevede că o persoană este deținută în stare de arest, atât timp cât hotărârea sa nu devine definitivă, inclusiv în timpul procedurilor de recurs și acordă aceleași drepturi procedurale tuturor deținuților aflați în stare de arest. Atunci când un stat contractant stabilește proceduri care depășesc cerințele articolului 5 § 4 din Convenție, garanțiile acordate de aceste prevederi trebuie respectate. Nu s-a contestat faptul că Curtea de Apel a luat deciziile sale cu privire la continuarea detenției reclamantului și la cererea sa pentru o audiere subsecventă fără a-l informa despre observațiile scrise ale autorităților de urmărire penală și fără a-i da oportunitatea să le comenteze. Pentru ca procedurile de recurs să aibă un caracter ”cu adevărat în contradictoriu” și pentru ca egalitatea de arme să fie asigurată, partea trebuie informată oricând au fost formulate observații de către partea adversă și trebuie să i se ofere oportunitatea reală de a le comenta. Mai mult, de vreme ce era prima dată când Curtea de Apel și Procuratura Generală au fost implicate în proceduri, reclamantul nu putea să cunoască pozițiile lor cu privire la detenția sa. Așadar, procedurile nu au fost unele desfășurate în contradictoriu, iar principiul egalității armelor a fost încălcat. În baza dreptului german, persoana este deținută în stare de arest, după o condamnare, atât timp cât condamnarea sa nu devine definitivă, inclusiv în timpul procedurilor de recurs. Hotărârea Curții a fost tradusă în limba română de Curtea Supremă de Justiție.