După ce a verificat persoanele care dau în chirie bunuri imobile, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a calculat suplimentar, la buget, plăți de aproape 2,5 milioane de lei. În perioada 1 iulie – 30 septembrie, la SFS, au fost înregistrate 1.158 contracte de dare în locațiune, dintre care 737 în municipiul Chișinău, 253 - în zona de nord a țării, 148 - în centru și 20 – în sudul țării. Totodată, SFS a identificat 3.221 de persoane fizice proprietari de bunuri imobiliare care au potențial să le transmită în chirie. În privința acestora au fost efectuate acțiuni de conformare. Totodată, inspectorii SFS au verificat persoanele fizice care transmit în chirie bunuri imobiliare. Drept rezultat, suplimentar la buget au fost calculate plăți de bază de peste 2 milioane de lei și penalități de peste 400 mii lei. SFS le cere persoanelor care oferă în chirie bunuri imobiliare să se conformeze legislației și să achite impozitul în mărime de 7 la sută din veniturile obținute. Suma impozitului pe venit se va achita cel târziu la data de 2 a lunii curente sau în avans. În cazul în care contractul a fost încheiat după data de 2 a lunii, termenul de plată în aceasta lună va fi a doua zi din momentul încheierii contractului. Achitarea se va efectua la orice bancă comercială sau oficiu poștal. Cetățenii care dau în chirie bunuri imobiliare sunt obligați să înregistreze contractele de locațiune în termen de trei zile de la data încheierii la subdiviziunea structurală a SFS (Direcția Deservire Fiscală), în raza căreia își au domiciliu de bază. Persoanele fizice care nu își vor onora obligațiile, riscă amenzi și sancțiuni, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal. Prevederile nu se aplică față de contractele de chirie încheiate cu persoanele juridice.