Compania de asigurări ”Alliance Insurance Group” este avertizată de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) că ar putea să rămână fără licență, pentru asigurări de Carte Verde. Comisia susține că în urma monitorizării procesului de conformare la condițiile de licențiere s-a constat că asigurătorul nu respectă prevederile legale, care stabilesc cuantumul și termenul de majorare a capitalului social al asigurătorilor, care practică asigurarea de răspundere civilă auto externă. Potrivit Legii cu privire la asigurări, capitalul social minim al asigurătorului (reasigurătorului) este de 15 milioane de lei. La capitalul social minim al asigurătorilor, care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto externă, se aplică coeficientul 1,5. CNPF a luat act de inițierea procedurii de majorare a capitalului social și a prescris persoanelor cu funcții de răspundere, din cadrul companiei ”Alliance Insurance Group”, ca în termen de până la trei luni să prezinte actele necesare pentru conformarea capitalului social la cerințele legale. Totodată, ”Alliance Insurance Group” a fost avertizată că riscă să îi fie retrasă licența care îi oferă dreptul de a desfășura activitate în domeniul asigurărilor de răspundere civilă auto externă. ”Alliance Insurance Group” se confruntă cu grave probleme financiare, după ce, în luna septembrie a anului trecut, CNPF a obligat trei acționari, care dețineau 87% din acțiuni, să-și vândă pachetele, pe motiv că nu au executat o hotărâre. Compania are un sechestru asigurator, impus de instanța de judecată, asupra unor valori imobiliare de peste 50 de milioane de lei, iar acest lucru a înrăutățit și mai mult lucrurile. De asemenea, asigurătorul a achitat sume importante, urmare a unor daune produse în afara țării. Drept urmare, nota de plată pentru asigurător s-ar ridica la peste 1 milion de euro. La începutul lunii iulie, CNPF a aprobat un plan de redresare financiară a companiei. Astfel, pentru remedierea situației asigurătorului, urma să aibă loc capitalizarea cu cel puțin 50 de milioane de lei. De asemenea, s-a propus sistarea subscrierii noilor contracte de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto externă ”Carte Verde”.